Ministerul Finanțelor alocă peste zece milioane de euro din PNRR pentru a pune în funcțiune echipamente IT cumpărate în urmă cu un deceniu, dar niciodată utilizate. Potrivit unei anchete realizate de Public Record, jumătate din bani vor ajunge tot la firmele care, în 2015, nu au finalizat lucrările inițiale.
În urmă cu zece ani, ANAF a semnat un contract de 9,5 milioane de lei pentru modernizarea centrului său de date, însă proiectul a fost blocat din cauza lipsei autorizației de construcție. Astfel, echipamente, în valoare de 3,7 milioane de lei, au rămas nefolosite în incinta Centrului Național pentru Informații Financiare.
După un control al Curții de Conturi din 2022, instituția a recomandat punerea lor în funcțiune. Trei ani mai târziu, o nouă verificare a arătat că ministerul a lansat, la finalul lui 2024, o licitație finanțată din PNRR pentru același scop.
În martie 2025, un lot a fost atribuit companiei Synotech Global Services (cu subcontractant Tehnoinstal - aceleași firme care nu finalizaseră proiectul din 2015), cunoscută pentru implicarea sa în dosarul Microsoft, în care fostul administrator Claudiu Florică a fost trimis în judecată de DNA.