Vecernii lungi şi grele ridică rugăciune
şi slavă spre cutia cu milă şi izbândă...!...
Începe vânătoarea aceea, de himere:
un ochi pândeşte prada şi unul o descântă!
Sunt multe? sunt puţine?...Sunt lacom, mi se pare
că nu-mi ajung o viaţă...şi trag pe săturate
rafale de cartuşe umplute cu nectaruri,
zic tabla înmulţirii şi cer fecunditate!
Ce fel (mă) râde lumea, crezându-se reală,
eternă şi stăpână pe ceste/cele toate...!...
Şi fiecare-şi face mormânt în timpul vieţii...
şi fiecare-i sigur că va trăi (şi)-n moarte!
Şi fiecare zvârle-n văzduhuri vorbe rele
şi flutură zăbranic la mori de vânt, la vise...
toţi îşi plătesc nirvana şi-şi cumpără vecie,
nu văd ce închisoare-i cu porţile deschise!
Ce hohot şi ce clocot, ce valmă-i dinspre-această
sărmană adunare de suflete ferate...!...
Zic tabla înmulţirii şi trag fără oprire
în mori din care vremea sterilităţii roade!
Şi gata: nu mi-ajunge zadarnicul acesta!...
eu nu-mi ajung nici mie-mi!...e gata: sunt zadar,
sunt lacom!...se aude, se vede şi se ştie:
păstrez şi pentru mine un glonte cu nectar!
