Rică Titirez (prietenul şi colegul meu de la Primăria gălăţeană, omul care era-n stare să sară-n Infern pentru o mână de ajutor) şi Grigore Papugiu (bibicul şi colegul meu din Şcoala Generală a Copilăriei, ori din Copilăria Şcolii Generale) îşi strâng mâinile drepte, bucuroşi de cunoştinţă, bucuroşi de dimineaţa aceasta, bucuroşi de tot ce-nsemnează imprevizibil, bucuroşi că-şi pot declara şi asculta reciproc toate Relele şi toate Bunele din Trecutul ultimului Viitor, că-şi pot da şi pot lua tot ce vor din triumful Deşertăciunii şi din triumful Candorii... dar şi că putem face dimpreună câţiva paşi prin jurul hatmanului nesimţitor, auzindu-l pe Marele Repetent cu Declaraţia lui paradoxală, interesantă, năucitoare!
Exact aşa auzim: „e greu până la Unu! E greu până la Sine!/ o fi adevărat? ori mi se pare?/ cumva, naiv, mă pregătesc de moarte?/ ori, negreşit, nimic nu-i nou sub soare?// nu cred nimic din toate cele spuse?/ nici nu mai poate Unu despre mine!.../ îmi suflă-n ceafă, strigă printre lacrămi:/ să ştii că chiar şi Unu are Sine!...// oprire-n Timp?... înţepenire-n Vreme?.../ nu, shakti kundalini nu mă lasă!.../ calc pe Real, nimic nu-mi pune piedici,/ alerg spre Unu, parcă mi-i mireasă!// şi ce frumos!? şi ce urât în lume!?/ răspunde domnul Unu şi marele Nimic?/ iluzii, gânduri şi (ne)norocire!.../ e greu până la Sine şi este foarte frig!”//...
Se face o Tăcere mai abitir ca-n „Eternitatea” de peste bulevardul lui George Coşbuc! Bădia Rică mă cercetează cu ochii miraţi până Dincolo de mine, până Dincolo de Grigore, până Dincolo de Vreme şi de Timp! Papugiu se umflă-n penaj mai ceva decât păunul cel trist şi arogat de la trista pădure Gârboavele!...
Astfel, fără vorbă, începem să mergem spre „Cireşica”! Ne aşteaptă crâşmăreasa Mariţa, cu statueta Matriei la gât! Şi ne aşteaptă şi maiorul Romică Bălan, cu o surpriză, după cum ne-a spus nepoata lui Grigore! Şi suntem aşteptaţi şi de alţii, cred! Alţii... din ce în ce mai mulţi, cred! Din cei care (ne) pândesc literalmente şi vor să-şi încerce intrarea-n cercul nostru... ezoteric! Nu?... Sigur că da!
Bădia Rică zice că merge şi el cu noi şi cu Gândul la ce se poate minunat întâmpla-n urbea noastră liniară, controlată de snobism, de cruzimi şi răutăţi indescriptibile-n limbaj decent, civilizat! Sigur că da! Cotim la dreapta, pe strada Tecuci, pe lângă Cimitir! Câteva fiinţe Vii se aud bocindu-şi fiinţele Moarte! Doamne, Dumnezeule, ce hal de exprimare pot pentru ca să am în compania prietenilor mei! Auzi? cică Fiinţă Vie! cică Fiinţă Moartă!... (Stai aşa!)
