De-a tumba (pledoarie aproape bulevardieră pentru Petrică Bostan, La mulţi ani!)

De-a tumba (pledoarie aproape bulevardieră pentru Petrică Bostan, La mulţi ani!)
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Mă trec de-a tumba prin deşertăciune

şi-mi duc eternitatea la-nceput!...

Ce strigăte şi-aplauze pe margini,

pe supra...şi pe sub...ne/cunoscut,

 

ce fel de fericire şi-ameţeală

în suflete şi-n trupuri, primprejur...

şi fals, şi păcăleală, şi minciună

n-acest Cerc fără Centru şi Contur!

 

Ce rău şi silă simt că mi se face

de Pi, de orizont, de in/finit!...

Din ceastă valmă nu-i nici o salvare,

nici cât măcar să-nchid sau să deschid

 

singura uşă care tot cârpeşte

şi scârţâie de mâine până ieri...

să-şi poarte-n minte proştii şi bigoţii

că dau din nicăieri în nicăieri!

 

Dacă nu mor, nu-i nici o biruinţă...

şi, dacă mor, nu-nseamnă c-am scăpat!...

Au fost cu toţii şi s-au dus cu toţii,

ceşti fericiţi în Cercul blestemat,

 

ceşti condamnaţi să-ndure n-umilire

sensul şi pofta celui surd şi mut!...

Mă trec de-a tumba prin deşertăciune

şi-mi duc eternitatea la-nceput!

Citit 5579 ori Ultima modificare Luni, 15 Decembrie 2014 16:59

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.