Nu mi-a plăcut niciodată muzica populară. Am crescut între blocuri. În copilărie, costumele populare şi universul descris în versuri mi se păreau străine, anacronice. Nici astăzi, în playlistul meu nu există vreo melodie populară, însă am început să privesc problema cu mai multă înţelegere. De fapt, greşesc. Am o piesă "populară", însă străină. Un Nusrat Fateh ali Khan. De ce o ascult? Pentru că emană o muzicalitate stranie, exotică.
Dacă privim universul muzicii cu ocheanul autenticităţii, muzica populară, fie ea tribală, africană, chinezească, arabă etc., punctează masiv la acest capitol. Muzica contemporană s-a detaşat de rădăcini. Blues se cântă oriunde pe planetă, însă inima bluesului este evident în delta marelui Mississippi. Ce ascultăm azi este precum lumina unei stele moarte.
Dacă e să ne întoarcem la muzica noastră populară, aş observa că e încă destul de vie, dar un viu anacronic, încremenit. Muzica populară n-a ţinut pasul cu vremurile şi, în afară de subiecte eterne, de tipul amorului rural dintre mândruţa şi bădiţa printre căpiţele de fân, cumva modernitatea a fost ţinută la distanţă. În muzica populară nu există maşini, rate la bancă sau iPhone-uri.
Muzica pop/ dance e ca un ocean planetar, numitorul comun al globalizării. De oriunde ai fi - calculatorul te va ajuta, îţi trebuie doar două rânduri de onomatopee, o coregrafie spasmodică şi cu noroc şi credinţă în sfântul YouTube - nu se ştie când dai lovitura! O sa ai momentul tău de glorie pentru câteva luni, după care va trebui să laşi ringul următorului câştigător în loteria pop a lumii.
Lichid seducător
Ei, bine, în lumea vinului lucrurile stau cam la fel. Vinul modern, industrial, produs cu toţi adjuvanţii pe care legislaţia şi cartea învăţată în facultate îi permit este exact ca această muzică pop. Toată e la fel. Fetească regală, viognier, furmint, pinot gris? E doar o materie primă, o indicaţie de pe etichetă. Preţ mic, complexitate zero, autenticitate la fel. Precum muzica - prostuţă, dar fun, o auzi în mall şi la petrecerile copiilor. Bumţi-bumţi, următoarea diferită, dar exact la fel. Dacă e suficient de şmecheră, va deveni prilej de dans sincron la nunţi, cam asta ar fi aspiraţia maximă. Vinul e la fel, direct, uşor de înţeles, fără nicio necesitate de gust dobândit sau cultură.
Vinul folk însa va fi receptat diferit. Ca melodia lui Nusrat Fateh ali Khan din playlistul meu. Un pahar din acel vin nu va fi doar un act de delectare hedonică, ci niţel mai mult - un mic excurs cultural. Vinul ciudat, tradiţional georgian, feteasca regală gustată la un prieten în curte, Tondonia atât de pomenită în online, din motive bizare, acel rioja de modă veche, cu drojdii native, Morgonul Lapierre şi câte şi mai câte, ne spun câte ceva despre strugure, despre pământ, despre cântecele locului. Asta e seducător şi transcede valoarea organoleptică a lichidului exprimată în puncte sau alţi demoni.
Muzica noastra populară, oricât de anacronică ne-ar părea unora, este mai aproape de conceptul de "românesc" decat Inna sau alţi vremelnici intraţi într-un top sau altul. Vinul din Dobrogea ar trebui, măcar în parte, măcar pe o nişă, să transmită ceva din folclorul dobrogean. Vinul din Vrancea ar trebui sa ne transmită ceva din ritmul îndrăcit al bătutei sau al sârbei moldoveneşti. Şi aşa mai departe.
Parte din cultură
Din cultura cui e acest vin modern, industrial, produs de toţi şi oriunde? Cum relaţionează cu sufletelul meu indigen un cabernet sauvignon produs într-o instalaţie cu toate celea în el? Ce legătură este între tradiţia oltenească şi un marselan?
Nu sunt naiv, nu mă refer şi nu sugerez că întreaga noastră industrie de vin se îndreaptă spre lipsa de sine şi, fără să-şi dea seama, va pierde exact ceea ce-l face pe un american sau un neamţ să vrea să guste vin românesc. Adică iluzia autenticului, a unicului, a locului exotic şi străin, accesibil lui într-un pahar, în zona lui de confort, contra a câtorva euro sau dolari.
E bine că avem o industrie modernă şi orientată spre gustul mondial, dar cred că producătorului român de vin trebuie să-i fie reamintite aceste aşteptări şi panseuri ale unui blogger neprofesionist de provincie, care însă nu e singur în aşteptările sale pe care mulţi iubitori ai vinului le împărtăşesc.
Vin de cea mai bună calitate
O companie producătoare de vinuri din Ceptura, judeţul Prahova, a ajuns să fie cunoscută pentru vinul de cea mai bună calitate, propunând în principal gama Davino, bazată pe cupaje. Iată descrierea a două vinuri nou lansate.
Iacob 2011 - Culoare roşu-rubinie închisă, pigmentată, cu bordură dând semne de maturitate. Un nas de cerneală, cacao, merişoare, mure şi tuşe de măcelărie, amintind de ficatul de vită. Un gust picant, uşor astringent, uşor amărui, cu miez de nucă, porumb, cu un final cu atingeri de scorţişoară şi cald din pricina procentului respectabil de alcool (14,9 la sută).
Purpura Valahica 2011 - O culoare mai strălucitoare şi mai deschisă, în registrul roşu-bordo, decât Iacob. Un vin diferit faţă de anii precedenţi, sub aspectul aromaticii. Arome dense, condimentate, prune afumate şi trufe. Retronazal se simte lemnul dulce, în gust găsim taninuri prezente, dar de granulaţie mică, fine, cu o aciditate bună, de fruct proaspăt. Finalul este prelung, uşor astringent-picant, cu afine şi scorţişoară. Nivelul de alcool (14,9 la sută) este bine integrat, printre picanteriile de final.
George Mitea este blogger la lucruribune.blogspot.ro
Citeşte şi: În vizită la cramă: VINURI NOI şi muzicanţi vechi (da' buni!)
