Cunoscutul portal de călătorii Lonely Planet a realizat un "top 10" al oraşelor care merită vizitate în 2015, luând în calcul elemente specifice şi evenimente ample pe care acestea le găzduiesc anul acesta.
Capitala SUA, Washington, El Chalten din Argentina, Milano - gazda Expoziţiei Mondiale din 2015 sau oraşul bulgar Plovdiv se regăsesc în acest clasament, ce include metropole fastuoase binecunoscute, dar care au mereu câte ceva nou de oferit vizitatorilor, orăşele cu un specific cunoscut doar de localnici, dar cu poveşti aparte, sau oraşe turistice scăldate în peisaje de poveste care pur şi simplu merită vizitate pentru amplasarea lor fantastică.
Washington - un veritabil 'hub' cultural
Washington DC este principalul oraş recomandat de Lonely Planet pentru a fi vizitat în 2015. Capitala SUA a devansat astfel Parisul sau Londra, care au condus clasamentul pentru anii 2014, respectiv, 2013. Dincolo de rolul său în istoria şi viaţa politică a SUA, Washingtonul este o atracţie turistică prin numeroasele obiective care impresionează la tot pasul - Casa Albă, care a fost redeschisă şi poate fi vizitată de publicul larg, sau muzeele naţionale aflate sub cupola Institutului Smithsonian, care adăpostesc poveşti impresionante din cultura şi civilizaţia mondială, informaţii şi curiozităţi pentru toţi cei care le calcă pragul.
Muzeele vor intra într-un amplu proces de reamenajare, un Master Plan care vizează îmbunătăţirea accesului vizitatorilor, serviciile educative, crearea unor intrări vizibile şi a unor pasaje între muzee şi grădini, precum şi înlocuirea instalaţiilor învechite. Înfiinţat în 1846, Institutul Smithsonian reuneşte 19 muzee naţionale, printre care se numără şi Galeria Naţională de Artă, care au primit în 2013 aproximativ 30 de milioane de vizitatori. Potrivit Washington Post, în 2012, capitala SUA a fost vizitată de 18,9 milioane de turişti, din care 2,1 milioane au fost străini.
El Chalten - capitala drumeţiilor în Argentina
Deşi este un oraş mic, El Chalten din Argentina ocupă locul secund în clasamentul Lonely Planet, datorită probabil amplasării sale în apropierea Parcului Naţional Los Glaciares, în provincia Santa Cruz, care îl face să fie extrem de vizitat de iubitorii de drumeţii. În plus, în 2015, El Chalten aniversează 30 de ani de existenţă. Beneficiază de locuri special amenajate pentru camping, iar în timpul sezonului de drumeţii (noiembrie-februarie), este un adevărat furnicar. Oraşul a fost construit în 1985 de guvernul Argentinei pentru a definitiva o dispută de graniţă cu Chile.
Milano - gazda Expoziţiei Mondiale în 2015
Cunoscut ca fiind capitala modei în Italia, Milano va găzdui Expoziţia Mondială 2015, un eveniment impresionant în care mai mult de o sută de ţări vor fi prezente cu câte un pavilion prin care vor reflecta în felul propriu tema evenimentului - 'Feeding the Planet - Energy for Life' (Să hrănim planeta - energie pentru viaţă). Potrivit organizatorilor, complexul expoziţional se va întinde pe o suprafaţă de 110 hectare şi sunt aşteptaţi peste 30 de milioane de vizitatori. În afară de a fi gazda Expo2015, Milano este unul dintre cele mai frumoase oraşe ale Lombardiei, cu un bogat evantai de obiective turistice, motive pentru care specialiştii l-au situat pe locul trei în topul oraşelor ce merită vizitate anul acesta.
La Valletta - o frumoasă cetate la Meditarană
Oraş-port la Mediterana cu o istorie impresionantă de aproape cinci sute de ani, La Valletta, capitala statului Malta, este al cincilea oraş propus pentru a fi vizitat în 2015. Anul acesta se împlinesc 450 de ani de la asediul sângeros al Imperiului Otoman asupra cetăţii oraşului, când cavalerii maltezi le-au opus o rezistenţă admirabilă turcilor. Vor fi organizate numeroase manifestări în amintirea faptelor eroice ale cavalerilor maltezi. Oraşul impresionează prin arhitectura în stil baroc, palatele ascunzând în zidurile lor secole de istorie. În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, oraşul a suferit distrugeri serioase în urma bombardamentelor, astfel că au apărut clădiri cu arhitectură modernă. În 1980, oraşul a fost inclus în lista siturilor Patrimoniului Mondial UNESCO.
Plovdiv - locul unde noul şi vechiul se îmbină
Al doilea oraş ca mărime din Bulgaria, cu o istorie milenară, Plovdiv a fost un important centru al regatului tracilor, denumit Eumolpias, după numele regelui trac Eumolpos, considerat în mitologia tracă fiul zeului Poseidon. Plovdiv a găzduit din secolul al XIX-lea, mai precis în 1860, cea mai veche instituţie de învăţământ americană din afara SUA - Colegiul American, care ulterior a fost mutată la Sofia.
Plovdiv se află în partea de sud a Câmpiei Plovdiv, pe cele două maluri ale râului Mariţa. Oraşul s-a dezvoltat pe şapte dealuri, dintre care unele au aproximativ 250 de metri altitudine. Din cauza aceasta, Plovdiv este denumit uneori în Bulgaria „oraşul celor şapte coline”. Găzduieşte evenimente economice şi culturale cum ar fi festivalul internaţional de teatru „O scenă la o răscruce” şi festivalul TV „Cufărul de Aur”. S-au păstrat multe rămăşiţe din antichitate, printre care amfiteatrul antic, odeonul roman, stadionul roman şi complexul arheologic Eirene.
În 2019, Plovdiv va fi capitala europeană a culturii. Peisajul extraordinar al zonei, amestecul arhitectural de vechi şi modern, patrimoniul cultural şi istoric acumulat de-a lungul timpului prin prezenţa imperiilor - Roman, Bizantin, Otoman - care şi-au pus amprenta asupra sa, fac din acest al doilea oraş al Bulgariei o destinaţie interesantă de vacanţă pentru 2015.
Citeşte şi: Itinerarii europene - Praga, „Mama oraşelor”