Clătitele reprezintă unul dintre preparatele culinare cele mai simple de realizat. Orice bucătar începător poate stăpâni tehnica coacerii clătitelor. Cât despre umpluturi şi asamblare... rămâne la imaginaţia fiecăruia. Frumuseţea acestui fel de mâncare este că sunt atât de multe variante în care pot fi pregătite încât putem spune cu adevărat „câte bordeie, atâtea obiceie”.
Pe întreg mapamondul se mănâncă aceste delicatese. Unele sunt făcute din făină de grâu, altele din cartofi, unele sunt dulci, altele sunt sărate, unele se prepară pe vechi pietre de copt, în stil medieval, altele au ajuns a fi preparate pe dispozitive electrice special concepute. Unele se prepară în ocazii speciale - Shrove Tuesday Crepes, Chanukah Latkes, iar altele se prepară ori de câte ori ai dori să mănânci ceva dulce.
Clătitele reflectă în general caracteristici ale bucătăriei locale, dar şi obiceiurile locului. Pentru prepararea clătitelor, în majoritatea ţărilor este folosită făina de grâu, însă în Polonia sau Germania se prepară şi clătite din cartofi. De asemenea, în Egipt, Canada sau Statele Unite ale Americii sunt folosite drojdia sau praful de copt, pentru a face clătitele mai pufoase.
În Franţa s-a dezvoltat o adevărată industrie a clătitelor, aici existând restaurante specializate, unde se pot consuma aceste preparate cu cele mai diverse şi mai sofisticate umpluturi, de la dulceaţă la fructe de mare. În Canada şi Statele Unite ale Americii, clătitele sunt servite la micul dejun şi pot avea diverse umpluturi.
Pentru olandezi, clătitele sunt foarte populare la cină, existând chiar şi restaurante specializate care le servesc la masa de seară. În Franţa, ele sunt cunoscute sub denumirea de crepes, pannequet, begnette sau galette, în Germania - clătitele sunt subţiri, din cartofi - Schmarren, în Polonia - ratzelach, iar în Irlanda - ele se numesc Boxty, palacsinta în Ungaria, drop scones în Scoţia, blini în Rusia, waffe în Belgia şi Olanda, tunnpankakor în Suedia, gozleme în Turcia.
Depăşind graniţele Europei, găsim clătitele şi pe continentele americane sub denumiri diverse: flapjack (în America secolului 19), pancake în ţările anglosaxone, iar în zona Mexicului le întâlnim într-o varietate foarte mare, din care amintim doar: tortilla, taco şi burrito. Întâlnim clătite şi în Indonezia - dadar gutung, în China - bao bing, în India - în versiunile palappam sau poori, în Japonia - takoyaki, kahm-ja juhn în Coreea şi lista poate continua.
Una dintre cele mai faimoase reţete de clătite este evident reţeta de Crepes Suzette. Această delicatesă a fost creată din greşeală de Henri Charpentier (1880-1961) în 1895 la cafeneaua Monte Carlo din Paris. Henri pregătea un desert pentru Prinţul din Wales, viitorul prinţ Edward VII al Angliei.
În timp ce Henri pregătea un desert pentru prinţ şi prietenii acestuia, tigaia a luat foc. Deşi era o combinaţie de gusturi, prăjite la un loc, a fost o delicatesă savurată cu poftă de prinţ. Henri le-a numit Crepes Princesse, însă numele i s-a schimbat în Crepes Suzette la cererea prinţului de Wales. Drept recompensă pentru desertul care „ar civiliza şi un canibal”, Henri Carpentier a primit de la prinţ un inel cu diamante şi o pălărie de Panama. Iar din partea omenirii, recunoştinţa veşnică pentru dulcea greşeală comisă!
Sursa culinar.ro, unde puteţi găsi REŢETE DE CLĂTITE din lume.
