VEDETE/ Ileana Badiu: "Nu mă mai sperie trecerea timpului"

VEDETE/ Ileana Badiu: "Nu mă mai sperie trecerea timpului"
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Într-un interviu acordat recent, Ileana Badiu, fosta soţie a lui Dinu Pescariu, actualmente căsătorită cu Cătălin Badiu, a vorbit deschis despre noua provocare din cariera ei, linia de bijuterii pe care tocmai a lansat-o, dar şi despre cum simte viaţa la 40 de ani, despre familie, dragoste şi despre cum se vede la bătrâneţe. Iată aici declaraţiile ei!

Reporter: Primăvara aduce o nouă provocare în cariera ta. Debutul unei linii de bijuterii. Cum ţi-ai pus tu amprenta asupra acestei colecţii?

Ileana Badiu: Pentru că ador să port bijuterii statement, am primit propunerea din partea Laurei Rotileanu de a crea împreună o linie de bijuterii care să mă reprezinte şi care să poată fi purtată atât la ţinute de zi, cât şi la ţinute de seară. Aşa am ajuns împreună la ideea ca această colecţie să fie făcută din denim în asociere cu pietre, perle şi mătăsuri.

Rep: Care a fost prima ta bijuterie de suflet? O mai ai?

I.B.: Prima mea bijuterie de suflet a fost un inel cu un mic diamant, primit la 14 ani de la părinţii mei. O am, evident. Eu sunt foarte păstrătoare. (zâmbeşte)

Rep: În postările tale recente de pe Facebook apare hashtag-ul #super40. Cum te simţi acum la 40 de ani?

I.B.: Tocmai aceasta este şi ideea, mă simt mai bine decât mă aşteptam, sunt chiar şi eu surprinsă de acest lucru şi de aceea simt nevoia să împărtăşesc oamenilor cum se vedea lumea după 40 de ani!

Rep: Ce ai acum la 40 de ani şi nu aveai la 20 de ani? Ce nu ai acum din ceea ce aveai la 20 de ani?

I.B.: Acum ştiu mai multe şi acum ştiu cât pot, nu mai simt nevoia să demonstrez. Evident că la 40 de ani nu mai poţi fi ca la 20 şi în principiu nici nu mi se pare normal să mai ai un comportament ca acela de la 20 de ani. Acum ştiu să disting esenţialul faţă de neesenţial, iar la 20 ani nu aveam de exemplu familia pe care o am azi.

Rep: Cum te-a schimbat experienţa unui divorţ? Cum ai ajuns să crezi din nou în dragoste adevărată?

I.B.: Pentru mine divorţul nu a fost o tragedie. Eu cred că atunci când oamenii nu mai au puncte în comun este cazul să se elibereze reciproc pentru a funcţiona mai bine singuri sau în alte cupluri.

Rep: Au fost perioade în viaţa ta când ai fost aproape de o depresie?

I.B.: Au fost mai multe, nu numai una. În general depresia poate interveni în urma unui traumatism, ca, de exemplu, dispariţia cuiva drag, aşa cum a fost şi în cazul meu. O perioadă dificilă pentru mine a fost şi cea postpartum, când din pricina dezechilibrului hormonal şi al schimbării radicale de viaţă, am avut un moment depresiv în care am avut nevoie de ajutor.

Rep: Care sunt punctele forte ale soţului tău? Cum reuşeşte el să te tempereze, să te motiveze şi să te facă să te simţi mereu iubită?

I.B.: Iubindu-mă şi arătând-o constant!

Rep: În viaţa oamenii vin şi pleacă. Sunt foarte multe capitole care se încheie, întocmai ca sezoanele unor seriale (dacă îmi permiţi comparaţia). Care a fost cel mai nebun sezon al vieţii tale şi care erau personajele principale?

I.B.: Adolescenţa, cu siguranţă, iar personajele principale erau părinţii mei (râde).

Rep: Ce era cel mai sexy la tine la 20 de ani? Dar acum la 40 de ani?

I.B.: Asta a rămas constant… picioarele!

Rep: Nu te sperie trecerea timpului?

I.B.: Nu! nu mă mai sperie deloc. Am înţeles că fiecare etapă a vieţii are frumuseţea ei.

Rep: Cum te imaginezi la 80 de ani? Cum arată o duminică după-amiază când vei avea 80 de ani?

I.B.: Cu rujul, dat probabil peste conturul buzei, la Paris, la o cafenea, cu Ana, prietena mea, cerând un whisky să punem în cafea şi avându-i pe soţii noştri alături, în timp ce copilul meu este în vacanţă cu familia lui… Pentru că suntem la început de septembrie!

Rep: Care era artistul tău preferat când aveai 20 de ani? Ce băiat îţi plăcea atunci?

I.B.: George Michael

Rep: Care este piesa ta preferată, acum, la 40 de ani?

I.B.: N-am o piesă preferată. Am săptămâni în care îmi place o anume melodie pe care fac fixaţie. Spre exemplu, săptămâna aceasta ascult continuu Forever Love a Direcţiei 5.

Rep: Dacă ar fi să-ţi imaginezi viaţa ta ca fiind o carte, ce titlul i-ai pune?

I.B.: Impuls. Dragoste. Neaşteptat.

Sursa: agentiadepresamondena.ro

Citit 2915 ori Ultima modificare Vineri, 13 Martie 2015 17:19

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.