Comoară descoperită după 300 de ani de la dispariţie

Comoară descoperită după 300 de ani de la dispariţie
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

O echipă de scafandri a găsit o comoară pe epava unei nave spaniole distruse în urmă cu trei secole într-un uragan. În 1715, nava numită "Capitana" se scufunda în apele din largul Floridei, având la bord - cu destinaţia Spania - aur şi argint din Lumea Nouă. Acum, scafandrii au găsit 52 de monede de aur, un lanţ de aur de peste un metru lungime, 110 monede de argint şi nasturi din pietre preţioase. Toate aceste obiecte au o valoare de peste un milion de dolari.

Descoperirea a fost făcută în urmă cu mai bine de o lună, pe 17 iunie. Cei care au găsit epava au aşteptat să facă anunţul până la data exactă la care se împlineau 300 de ani de la scufundarea navei spaniole.

"Capitana" era vasul amiral al flotei spaniole, formată din 11 nave, ce transporta aur, argint şi alte resurse preţioase din coloniile spaniole înapoi în Europa. Flota activa în zona Americii Centrale şi de Sud şi avea un rol esenţial în fluxul de bunuri din colonii către metrpolă şi invers.

Navele s-au scufundat în timpul unui urgan, în zilele de 30 şi 31 iulie 1715, în timp ce se aflau în voiaj spre casă. Epavele navelor erau deja cunoscute celor care fac explorări în zonă, iar o companie din Florida, "1715 Fleet-Queens Jewels LLC", deţine de câţiva ani drepturile exclusive asupra acestora.

Până acum, scafandrii care explorau epavele se întorceau la suprafaţă cu mâna goală. Însă 17 iunie a fost ziua lor norocoasă: mai întâi au descoperit o monedă de aur pe fundul mării, în timp ce scormoneau nisipul. Apoi au apărut restul monezilor, iar scafandrii au realizat că au dat peste o adevărată comoară.

A fost cea mai importantă descoperire făcută până acum, ca valoare şi cantitate. Între monezile de aur se află şi una extrem de rară, din timpul lui Filip al V-lea, care valorează peste 500.000 de dolari.

Toate artefactele se află sub jurisdicţia municipalităţii americane, iar statul Florida are dreptul la 20 la sută din tot ceea ce descoperă compania "1715 Fleet-Queens Jewels LLC". Anual, reprezentanţii statului examinează artefactele recuperate după fundul mării şi pot cere transferarea lor către muzee. În cazul descoperirii de acum, după ce statul îşi ia partea, compania şi cei care au descoperit comoara vor împărţi în mod egal "roadele muncii".

(Sursa historia.ro)

Citit 1371 ori Ultima modificare Marți, 04 August 2015 14:43

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.