Tanti beladonă, tare mi-i mâhnire
când te văd prin garduri singură şi-n floare...
nimenea nu smulge nici o adiere
din minunăţia ta vindecătoare!
Tanti beladonă, viaţa mea din carne-i
neagră, rea, bătrână... (parc-ar vrea să tacă)...
toţi deştepţii lumii vin parasimpatici,
scriu şi pun parafe: goană cardiacă!
Tanti beladonă, tare mi-i ruşine
să-ţi declar în faţă: inima mi-i dreaptă,
chiar dacă se-ndoaie, chiar dacă se frânge...
chiar dacă se rupe ultima ei treaptă!
Tanti beladonă... (ştiu că eşti în stare)...
smulge-mă din silă, smulge-mă din valmă,
strigă-mă pe dealul unde-ncepe cerul...
scumpa mea otravă sinceră şi calmă!
Am să-ţi dau o floare de salcâm, atuncea,
pentru astă simplă vindecare lungă...!...
Uită-te la mine, tanti beladonă:
eu... eu sunt salcâmul dorului de ducă!
