IDEI ŞI VINURI/ Sauvignon Blanc Vitis Vetus 2010 Prince Stirbey

IDEI ŞI VINURI/ Sauvignon Blanc Vitis Vetus 2010 Prince Stirbey
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Există vinuri la care graniţa dintre "neobişnuit, nu-mi place" şi "diferit, mai dă-mi" e foarte subţire. Poate această sensibilă dihotomie este una pur personală, ori poate mai mulţi dintre voi, cei care citiţi aceste rânduri, au dileme asemănătoare. Când ai în faţă un Sauvignon blanc problemele sunt şi mai apăsate, deoarece avem un strugure semiaromatic, din care se obţin în genere vinuri cu aromatică impetuoasă, uşor de receptat.

Ce faci când ai în faţă un vin de cinci ani, cu o culoare gălbuie neatinsă de oxidare, cu o aromatică discretă? E bun? E mai puţin bun? Un orb presupun că ar fi desconsiderat, mai ales dacă ar fi în serie cu un Recaş sau cu o Budurească. Aşadar ce calităţi îi găsim?

Miroase vag a agrise sau cu ruda mai accesibilă de peste mări şi ţări - physallis. Apropo, tristă realitate că agrişa a ajuns o trufanda, în vreme ce physallis-ul e de găsit în orice supermarket. Nuanţe vegetale şi minerale. În gust e destul de robust, cu aciditate tăioasă, cu grepfrut şi lămâie, păstrând o amprentă salină, minerală, dar fără intensitate. Trebuie să-l laşi să se încălzească ca să sesizezi aceste lucruri. Proaspăt scos din frigider pare neutru. Măcar nivelul de alcool (13 la sută) este bine integrat, chiar şi la temperaturi mari. 

Aşa încât rămâi niţel debusolat. O fi bun, n-o fi bun? Practic ai de ales între structuri: aromatică bombastică, cuceritoare, dar obositoare versus aromatică sfisoasă, dar cu aciditate şi mineralitate. 

Pe de altă parte, am băut un pahar încercând plin de dubii să-l înţeleg, iar celălalt dorind să fie mai mult. Având în vedere cum se prezintă dupa cinci ani, aş zice că s-a preferat o structură de rezistenţă solidă, dar fără decoraţiuni elaborate, în defavoarea unei construcţii provizorii, dar viu colorate. 

Nu cred că place oricui, însă cred că e o experienţă interesantă pentru oricine.

Aş mai aminti că a beneficiat de fermentaţie spontană şi maturare 12 luni pe strat de drojdie - 85 de punce, 53 lei.

George Mitea este blogger la lucruribune.blogspot.ro.

Citit 987 ori Ultima modificare Miercuri, 16 Septembrie 2015 14:21

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.