AFLĂ de unde vine „sărbătoarea” HALLOWEEN

AFLĂ de unde vine „sărbătoarea” HALLOWEEN
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Halloween-ul este una dintre cele mai vechi sărbători încă păstrate, în formă camuflată, profană, şi în ziua de azi, ca de altfel şi Crăciunul, poate singurul care o întrece în popularitate şi promovarea kitsch-ului ca substitut religios. Milioane de oameni celebrează Halloween-ul cu costume sau petreceri tematice, fără să aibă cunoştinţe despre originile şi istoria fascinantă a acestui rit asociat cu apariţii fantomatice şi superstiţii de tot soiul.

Octombrie 31 este ultima zi a calendarului celtic, sărbătoare păgână în onoarea morţilor. Acum 2.000 de ani purta numele de All Hallows Eve, ziua de dinainte de All Saints’ Day, creată pentru creştinarea păgânilor şi celebrând pe 1 noiembrie toţi sfinţii Bisericii Catolice. Deşi există multe variante culturale ale tradiţiei, în esenţă fondul e acelaşi. Rădăcinile Halloween-ului se regăsesc într-o festivitate celtică pe nume Samhain, care semnifica sfârşitul verii şi trecerea în anotimpul rece.

Superstiţie macabră

Ritual al recoltei însoţite de focuri sacre, Samhain marca un prag temporal fundamental, când sufletele morţilor se plimbau noaptea pe străzi şi trebuiau îmbunate prin daruri lăsate la uşă pentru a asigura abundenţa recoltelor viitoare. În secolul al VIII-lea, din dispoziţia papei Grigore al III-lea, “superstiţia păgână” devine o onorare a sfinţilor şi martirilor, All Saints’ Day încorporând o parte din tradiţiile celtice. Cu timpul aceasta a evoluat într-o festivitate efectiv seculară, marcată de evenimente precum faimosul trick-or-treat al copiilor sau întrunirile costumate.

Ce ne spun celţii

Anul nou începe pe 1 noiembrie, dar cu o noapte înainte hotarul dintre lumea celor vii şi lumea celor morţi se dechide. În timpul Samhain (pronunţat “sow-in”) spiritele se întorc pe pământ şi pot provoca mari pagube recoltelor. Dar acestea înlesneau în acelaşi timp posibilitatea druizilor de a citi în viitor. Pentru un popor dependent de lumea naturală schimbătoare, predicţiile erau de o valoare inestimabilă, mail ales la intrarea în anotimpul rece şi întunecat. Pentru a actualiza evenimentul, druizii aprindeau focuri sacre de dimensiuni colosale, unde oamenii se adunau ca să ardă simbolic o parte din recoltă şi a sacrifica animale zeilor. În timpul celebrării celţii se costumau, îndeosebi cu piei de animale şi încercau să-şi ghicească unul altuia viitorul. La finele ceremoniei îşi aprindeau focul domestic din flacăra sacră pentru a contribui la protecţia caminului în faţa frigului şi intemperiilor. Până în 43 Î.En. Imperiul Roman deja cucerise majoritatea teritoriului celtic, aplicând sincretismul religios în cursul celor 400 de ani de stăpânire. Două sărbători romane sunt combinate cu Samhain-ul celtic. Prima este Feralia, o zi din octombrie în care romanii îi celebrau pe morţi, iar a doua era cea în onoarea Pomponei, zeiţă romană a pomiculturii, având ca simbol un măr.

Până în secolul al 9-lea, religia creştină se substituie vechilor ritualuri de pe teritoriul celtic, încercând de fapt să adapteze sărbătorile ancestrale fondului religios creştin. 2 noiembrie devine Ziua Sufletelor, serbată tot cu focuri uriaşe, parade şi măşti de îngeri sau diavoli. All Saints’ Day se mai numea şi All-hallows sau all-hallowmans (în engleza medie alholowmesse) şi tradiţionala noapte de dinainte, şamhain-ul celtic, All-hallows Eve, în cele din urmă Halloween.

Poveşti despre morţi, cântece şi dans

Celebrarea Halloween-ului era extrem de limitată în Noua Anglie datorită sistemului protestant rigid. Mult mai comun era în Maryland şi în coloniile din sud. Ca urmare a amestecului dintre credinţele şi cutumele diverselor grupuri etnice şi ale autohtonilor indieni a rezultat o versiune americană distinctă a sărbătorii. Primele celebrări includeau “play parties”, evenimente publice pentru onorarea recoltelor în cadrul cărora se ascultau poveşti despre morţi, se cânta şi se dansa. În zona colonială comune mai erau şi nararea de poveşti cu fantome sau năzbâtiile copiilor. Până la mijlocul secolului al XIX-lea festivităţile tomnatice cresc în frecventă, dar Halloween-ul nu se sărbătoreşte peste tot în state. În a doua jumătate a secolului, America este invadată de noi imigranţi, îndeosebi irlandezi care vor să scape de foametea din 1846.

Aceştia contribuie la cizelarea şi popularizarea festivalului, începând să practice trick-or-treat. Tinerele fete credeau că pot afla numele peţitorului prin trucuri cu aţă, coji de mere sau oglinzi.  Spre sfârşitul secolului ia amploare o mişcare care sublinia ideea unei sărbători care să promoveze ideea de comunitate mai degrabă decât poveştile cu fantome. Dar petrecerile cu jocuri, festinuri şi costume făceau regula, prefăcând treptat celebrarea într-un spectru de superstiţii cu componentă economică şi socială pronunţată.

Dovleacul luminat - Legenda lui Stingy Jack

Deja în anii 20-30, Halloween-ul îşi desăvârşeşte secularizarea prin petreceri şi parade, dar accentul pe serbarea în comunitate se păstrează. Vandalismul asociat acestei forme de entertainment nu poate fi evitat. Doar autorităţile reuşesc să-l limiteze în anii 50, Halloween rămânând mai degrabă în apanajul tinerilor. Baby-boom-ul mută festivităţile din căminele culturale în şcoli şi acasă, având loc totodată o revigorare a vechii practici de trick-or-treat. Se naşte astfel o nouă tradiţie americană în continuă dezvoltare şi exportare. Aproape 6 miliarde de dolari se cheltuie anual pe Halloween. Trick-or-treat nu este altceva decât o preluare a paradelor din timpul All Saints’ Day, când în timpul defilărilor se obişnuia să se dea pomană celor săraci, în schimbul promisiunii unei rugăciuni pentru sufletele celor morţi. Şi acestă practică are tot rădăcini păgâne: sacrificarea de mâncare şi băutură pentru potolirea spiritelor. Spiritele puteau să-ţi iasă în cale în toiul nopţii şi frigului, iar pentru ca ele să nu te recunoască trebuia să porţi o mască.

Simbolul suprem al sărbătorii rămâne însă dovleacul luminat (Jack-o-Lantern), care are o legendă interesantă. Legenda lui Stingy Jack provine din folclorul irlandez. Un beţiv pe nume Jack se întâlneşte pe drum cu diavolul când se întoarce acasă de la tavernă. Diavolul îi solicită să-l însoţească în iad, dar Jack îl convinge să se urce într-un copac din apropiere ca să culeagă un măr. Îl păcăleşte înfingând o cruce în trunchi, obligându-l să rămână în copac. Jack consimte să-l elibereze dacă îi promite că nu-l va primi niciodată în iad, lucru cu care este de acord. Când moare, pe Jack nu îl vrea nici raiul din cauza păcatelor sale, nici iadul din cauza pactului. Aşa că Jack găureşte un dovleac, pune înăuntru o candelă şi se foloseşte de instrument drept călăuză între cele două lumi.

Sursa historia.ro

CITEŞTE ŞI: Cimitirul maritim din Sulina „vorbeşte” 21 de limbi!

Citit 2635 ori Ultima modificare Miercuri, 23 Septembrie 2015 13:08

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.