Încep preselecţiile pentru "Balul Bobocilor" de la "Dunărea de Jos"

Încep preselecţiile pentru "Balul Bobocilor" de la "Dunărea de Jos"
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Preselecţiile pentru tradiţionalul concurs „Balul Bobocilor” se organizează în perioada 28-29 octombrie şi în acest an de Liga Studenţilor din Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi. Prima preselecţie este pentru fete şi va începe miercuri, 28 octombrie, în incinta Facultăţii de Inginerie, corpul D, sala D01. Bobocii selectaţi vor parcurge timp de şase săptămâni o perioadă plină de experienţe inedite.

Criteriile conform cărora vor fi evaluaţi candidaţii ţin de unicitatea, originalitatea şi de atitudinea bobocilor faţă de provocări.

Apogeul acestei competiţii este atins în seara balului şi constă într-un mare spectacol, în care  vor fi prezentate, pe lângă aventura bobocilor de pe durata celor şase săptămâni şi momente speciale, pregătite de aceştia, urmând ca la sfârşitul competiţiei să fie desemnaţi „Miss şi Mister Boboc”.

„Balul Bobocilor” este un proiect dedicat studenţilor din anul I, ajuns, deja, la ediţia XX. Prin intermediul acestuia, „bobocii” sunt încurajaţi să se integreze cât mai rapid în atmosfera studenţească.        

Citit 2895 ori Ultima modificare Vineri, 23 Octombrie 2015 16:28

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.