Aniversare pe orbită/ Staţia Spaţială Internaţională a împlinit 15 ani

Aniversare pe orbită/ Staţia Spaţială Internaţională a împlinit 15 ani
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Staţia Spaţială Internaţională e un laborator de cercetare care orbitează deasupra noastră. Pe orbită se fac unele dintre experimentele şi studiile care, în următoarele decenii, ne-ar putea ajuta să trăim pe alte planete.

Date tehnice

Construcţia a început în 1998 şi, oficial, s-a încheiat în 2011. Staţia Spaţială Internaţională “pluteşte" deasupra Pământului la o altitudine medie de 370 km, călătoreşte cu o viteză de circa 27.000 de kilometri, iar per total cântăreşte circa 450 de tone. SSI are la bordul ei un echipaj de astronauţi în permanenţă, începând din 2000, iar în prezent sunt şase oameni la bordul ei. Prin experimentele desfăşurate pe Staţie, cercetătorii au descoperit moduri prin care pot combate boli, purifica apa, accelera creşterea celulelor, dezvolta noi vaccinuri şi tehnologii de tratare a cancerului, dar şi cum se pot dezvolta plantele în spaţiu. În aceşti 15 ani, au fost realizate 45 de expediţii spaţiale cu echipaj uman, au fost publicate mai mult de 1.200 de studii, în vreme ce activităţile educaţionale au implicat mai mult de 42 de milioane de studenţi la nivel global. În cei 15 ani de activitate, au fost peste 220 de oameni la bordul ei din 17 ţări diferite, iar încă din 2.000 au fost printate 3D mai mult de 20 de obiecte. Primul studiu care a fost efectuat asupra structurii cristaline a proteinelor s-a derulat tot în spaţiu. Primii trei locuitori ai Staţiei Spaţiale Internaţionale, pe atunci alcătuită doar din trei module, au fost americanul Bill Shepherd şi ruşii Serghei Krikalev şi Iuri Gidzenko.

Explorare spaţială de lungă durată

Scott Kelly, comandantul echipajului actual, a spus, într-o conferinţă de presă recentă, că aspectele cele mai importante ale Staţiei sunt obiectivele de explorare spaţială de lungă durată. “SSI este un banc de probe pentru tehnologii care trebuie dezvoltate şi înţelese pentru a reuşi o expediţie spre Marte”, a completat astronautul Kjell Lindgren. Kelly a început în martie un sejur de un an pe Staţie cu rusul Mihail Kornienko, un record până la acest moment, în special pentru a studia efectele psihologice ale microgravitaţiei pe o perioadă lungă de timp, pentru pregătirea unor viitoare misiuni umane spre Marte programată teoretic pentru 2030.

Omul în spaţiu

Un mare număr din cele peste o sută de experienţe ştiinţifice pe Staţie sunt esenţiale pentru a înţelege cum se adaptează psihologia umană la microgravitaţie şi ce trebuie făcut pentru a proteja sănătatea umană în timpul unei călătorii foarte lungi spre Marte. Este important de observat ce efecte negative vor fi asupra muşchilor, oaselor, sistemului imunitar precum şi riscul crescut de cancer generat de expunerea la radiaţii cosmice o perioadă lungă de timp.

Sursa: adevarul.ro        

Citit 767 ori Ultima modificare Miercuri, 11 Noiembrie 2015 00:01

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.