Legătura dintre mâncare şi carieră, relaţii, sexualitate

Legătura dintre mâncare şi carieră, relaţii, sexualitate
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

De ce aceeaşi mâncare ni se poate părea diferită, în funcţie de starea noastră emoţională, de contextul în care mâncăm sau de persoanele cu care luăm masa?

Psihologia comportamentului alimentar (Food Psychology) reuşeşte să răspundă la această întrebare, potrivit realitatea.net.

Psihologia comportamentului alimentar se află la intersecţia a două domenii: Dynamic Eating Psychology şi Mind-Body Nutrition (Psihologia comportamentului alimentar în schimbare şi Hrană pentru minte şi trup). Primul domeniu vede mâncarea ca pe o uşă către zone profunde ale lumii noastre. Experienţele cu care ne confruntăm legat de mâncare spun o mulţime de lucruri despre noi, despre traumele din copilărie, despre evenimentele neplăcute pe care le-am trăit, dar pe care încă ”nu le-am digerat”. Dacă le negăm şi le ascundem într-un con de umbră al psihicului nostru, apar, mai devreme sau mai târziu, sub forma simptomelor, a kilogramelor în plus, a problemelor nutriţionale, relatează siteul superwomen.ro.

Suntem mai mult decât nişte maşini biologice care funcţionează cu mâncare. Hrană pentru minte şi trup studiază conexiunile fascinante dintre minte, corp, digestie şi comportament. Avem gânduri, emoţii, sentimente. Dacă mâncăm acelaşi aliment, dar în contexte diferite, având stări emoţionale diferite, ne putem simţi… diferit şi putem percepe chiar şi alt gust. Hrană pentru minte şi trup explorează modul cum gândurile, sentimentele, credinţele au impact asupra metabolismului şi asupra sănătăţii; are la bază informaţii şi studii din medicină, nutriţie şi, nu în ultimul rând, din psihologie; ne pune la dispoziţie tehnici cu care să lucrăm atunci când ne confruntăm cu provocări legate de imaginea corporală, creştere în greutate, neplăceri digestive, oboseală, mâncat compulsiv etc.

Psihologia comportamentului alimentar ne oferă tehnici de relaxare care îmbunătăţesc digestia şi arderea caloriilor, tehnici pentru a ţine piept poftelor şi tentaţiilor; tehnici pentru a face faţă mâncatului compulsiv sau mâncatului în exces. Ne ajută să creăm un mediu relaxant, în care să ne manifestăm autentic, care favorizează vindecarea.

Sursa foto: okmagazine.ro

Citit 947 ori Ultima modificare Miercuri, 11 Noiembrie 2015 19:15

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.