* …strigau prizonierii englezi din „Shogun”, ştiind că în Anglia natală până şi regina se spăla doar o dată pe an *
Aşa suntem. Fix aşa!
Nu este ca şi când am vrea să ne ascundem. Toate pretindem că aşa cum arătăm când venim dimineaţa de acasă – curate, eventual parfumate, purtând o bluză nouă (ah, am renunţat la benzina de săptămâna asta pentru cârpa asta, TREBUIE să fiu superbă!), pantofi lucioşi (…ăia de anul trecut – de ce naiba i-or fi scumpit atâta?!), afişând braţe perfect netede (a se citi „epilarea se întreţine”) şi subsuori asemenea - EI BINE, NOI PRETINDEM CĂ AŞA SUNTEM… NOI! Că ne-am trezit cu părul coafat, că nu ne cresc fire pe picioare, că nu ne smulgem mustăţile pentru că ele nu există, că nu ne machiem - doar arătăm proaspăt…!
Abrevieri cool
Numai faptul de a fi femeie şi este un job în sine! Dacă ar fi să trăim după sfaturile date de revistele glossy, este chiar un job de la care ar trebui să fim date afară, noi, astea mai de provincie, care nu locuim în Cetatea SPA, nu avem ferme BIO, nu trăim ZEN şi nu conducem ECO!
Dacă nouă ni se pare că suntem de-a dreptul deşănţate când aruncăm cu banii pe trei cosmetice de firmă (dar fără ştaif), pe două boarfe, pe coafor şi epilat – toate într-o lună, revistele ne învaţă că viaţa înseamnă mai mult decât îngrijire. Înseamnă închinare la propriul eu, înseamnă studierea porului, a sănătăţii dermatologice a peticului de piele de după ureche şi a sănătăţii emanate de pielea care acoperă întregul corp. Oh, yeah, we are hopeless…
Conspiraţia coşului
Evident, în nicio revistă, tâmpitele alea superbe din poze nu au vreun coş, ca să nu mai vorbim de păr crescut pe sub piele, pentru scoaterea căruia trebuie să îţi faci ditamai buba, motiv pentru care porţi apoi pantaloni şi pretinzi că dragă, n-am găsit fuste care să-mi placă… Vizavi de acnee – clar este un mit că dacă ai făcut 30 de ani, ţi-ai luat orice grijă în privinţa ei.
Să avem iertare, dar eu am rămas o adolescentă (nu în sufletul meu, slavă Cerului, ci doar la nivelul tenului). În continuare mă surprind căutând aceleaşi reţete anti-puncte negre, anti-coş pe care le căutam cu ardoare pe la 16-17 ani, când totuşi speram să se poată smulge chirurgical pielea de pe faţă şi să fie schimbată cu o piele proaspăt crescută în laborator, eventual nestricată de pori.
Nu zici, ci arăţi
Ce femeie este nebună să se laude în public că uite, doar ce m-am epilat? Şi totuşi, gestul este eroic: îţi trebuie bani (costă… cât face!), îţi trebuie perseverenţă (cine fuge de la serviciu, nu tu?), îţi trebuie stoicism (te ustură de mori după ce ieşi din cabinet, că doar transpiri instant), îţi trebuie răbdare (o zi-două este ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat, doar eşti atât de iritată încât oricum nu poţi purta nimic scurt).
Urmează aşteptarea. Nu este lungă. Idioatele de fire cresc aberant de repede, cu nici un respect pentru finanţele tale (mortală discuţia despre epilatul brazilian, cu aproape orice cosmeticiană din Galaţi: „Ăăă, nu, nu avem”. „Păi, ce să aveţi? Eu ziceam dacă faceţi epilare brazi…”. „Nu, doamnă, noi suntem firmă serioasă”. „A!”).
Între timp, măcar vreo săptămână-zece zile vei zice afişând un aer detaşat, că, da, tu, mie îmi creşte părul destul de rar, nici nu prea am nevoie să mă duc la cosmetică…
Absoluta mizerie
Vara te împinge la o îngrijire în exces. În adâncul sufletului ei, orice femeie adoră momentul în care poate să mai amâne cu măcar o zi actul de a-şi smulge cu ceară propriul păr sau de a se spăla pe cap, în aşteptarea unei coafuri oricât de reuşite!
Recunosc că nu ating deplin starea de slin decât cam o dată pe lună – este ziua mea preferată şi nu mă văd cu nimeni, şi El lipseşte (motive obiective!), şi zac în treningul rupt în fund, dar atât de drag mie, şi dulciurile în exces şi televizorul sunt singurii prieteni cu care vreau să îmi petrec timpul.
Ştiţi cam cum trebuie să fie la băi, în nămol? Da, este aproape la fel, numai că fără obligaţia de a face conversaţie cu nimeni este doar… MAI BINE!
