Omul din vechime considera solul tare de sub picioare ca pe ceva de încredere, spre deosebire de apa mereu agitată şi periculoasă. Se instala cea mai mare groază atunci când pământul începea să se mişte precum un lichid şi chiar să crape, înghiţind animale şi fiinţe omeneşti.
Izvoarele sulfuroase duceau cu gândul la lumea infernală. Ca o palmă uriaşă, seismele măturau tot ceea ce cu greu ridicaseră generaţii întregi sub formă de fortificaţii, case, monumente şi temple. Nimic nu rezista furiei telurice urlătoare. Frica era amplificată dacă fenomenele se petreceau în liniştea nopţii.
Asia romană din timpul lui Tiberius se bucura de prosperitate şi de pace. Geniul constructor al grecilor şi romanilor ducea la ridicarea unor oraşe înfloritoare, intrate în legendă. Totul se va schimba, însă, într-o singură noapte de groază şi pomină. Era anul 17 d. Hr., când urgia a lovit 12 oraşe situate astăzi în partea egeeană a Turciei asiatice. Cutremurul a lovit cu forţă şi a avut mai multe şocuri, istoricul Tacitus amintind faptul că locuitorii au vrut să fugă pe câmpuri pentru a nu fi striviţi de clădirile şubrezite, dar au fost înghiţiţi în crevasele larg căscate în pământul frământat de forţe deosebite. Munţi uriaşi s-au prăbuşit, adică au fost alunecări de teren de amploare, câmpiile s-au ridicat şi degajările de gaze au dus la incendii.
Nenorocirea a adus mila împăratului Tiberius, destul de strâns la pungă. Orăşenii din Sardes au fost iertaţi de impozite pe cinci ani şi au primit promisiunea sosirii unui ajutor financiar de 10.000.000 de sesterţi. Aceleaşi despăgubiri erau acordate şi celor din Magnesia. Au mai fost lovite localităţile Temnos, Philadelphia, Aeges, Apollonis, Hierocaesarea, Myrina, Cyme şi Tmolus. Fostul pretor M. Aletius a fost trimis de la Roma să facă o anchetă detaliată, pentru informarea împăratului. Resursele Romei şi voinţa locuitorilor au dus la refacerea localităţilor.
Cutremurul din anul 17, cunoscut astăzi drept seismul din Lydia, s-a simţit pe o mare rază şi a provocat distrugeri deosebite. Dacă ne raportăm la manifestările descrise de istoricul antic Tacitus, putem să considerăm că ruperea scoarţei a atins o magnitudine de peste 8 grade pe scara Richter şi a depăşit cu mult şocul de la Erzican, din 1939, considerat acum cel mai puternic cutremur din Turcia. Modificările aduse scoarţei terestre indică pentru anumite regiuni atingerea gradelor X, XI şi XII pe scara Mercalli, adică s-a atins distrugerea completă.
Timpul a demonstrat că din istorie nu prea se învaţă lecţiile pur gratuite. Omenirea uită prea repede şi rămâne ataşată de plaiurile natale. Aşezările sunt refăcute chiar pe vechile amplasamente. Turcia contemporană este o ţară în plin avânt economic şi cunoaşte o urbanizare fără precedent. Numai oraşul Izmir are circa trei milioane de locuitori. Staţiuni înfloritoare precum Kuşadasî cheamă la relaxare pe malurile atrăgătoarei Mării Egee. Fabrici, autostrăzi şi baraje imense sunt ridicate pentru creşterea nivelului de trai şi a cifrei de afaceri. Numai lacul artificial Gördes are o suprafaţă de 14 kmp şi a început să fie funcţional în 2004, în apropiere de Manisa. Nimeni nu s-a gândit la modul serios că volumele mari de apă pot apăsa asupra scoarţei terestre. În plus, se ştie că undele seismice se transmit cu efecte interesante prin lichide. Oraşul Manisa, fost Magnesia, a atins o populaţie de peste 309.000 de locuitori. Construcţiile din beton armat nu pot rezista suficient de bine forţelor de forfecare şi, în plus, există multe clădiri fără structură de rezistenţă. Nici în prezent subsolul din regiunea Izmir - Manisa - Sardes nu este consolidat şi zilnic se produc rupturi de mică amploare. Istoria se va repeta mereu în regiunea Sardes, astăzi Salihli.
sursa: historia.ro
