Existenţa petrolului este atestată din cele mai vechi timpuri, fiind menţionată chiar pe tăbliţe persane şi confirmată de Herodot. Calităţile petrolului au început să fie valorificate începând cu a doua jumătate a secolului al XIX-lea, când era folosit cu precădere la iluminat. Apoi, interesul pentru petrol a crescut extrem de mult, datorită neamţului Rudolf Diesel, care în anul 1897 a inventat motorul care îi poartă numele, care funcţiona exclusiv pe bază de păcură. Toate acestea după aproape 15 secole de când este menţionată prima forare a unui puţ petrolifer - în China, în jurul anului 347, cu ajutorul unor unelte din bambus.
Indiferent de companiile care s-au luptat pentru supremaţie în acest domeniu sau de evoluţia tehnicilor de extragere şi prelucrare, istoria ţiţeiului este strâns legată de România. În urma săpăturilor arheologice, pe teritoriul ţării noastre au fost descoperite obiecte cu urme de bitum ce datează din antichitate, resursele de petrol fiind exploatate încă de la venirea romanilor în Dacia. Mai apoi, ţiţeiul era folosit de obicei în gospodării: pentru ungerea osiilor, la iluminat - pentru cei care îşi permiteau financiar, dar şi ca diverse leacuri. Prima menţiune într-un document oficial datează din octombrie 1440, în Moldova: „Lăcăceşti pe Tazlăul Sărat, în dreptul păcurei”. În privinţa primelor exploatări de ţiţei, mărturiile oficiale sunt scrise într-un zapis din secolul al XVIII-lea. Iniţial, puţurile sau băile de păcură erau exploatate de către mănăstiri, boieri sau domni. Din 1780, începe exportul cu păcură către Austria şi Turcia, ca mai apoi, din 1850, petrolul să fie trimis şi în Rusia. Cererea de petrol crescuse foarte mult, în special cea de lampant, care era folosit la iluminatul stradal.
Anul 1840 marchează un moment important în istoria petrolieră a României: construirea primei sonde petroliere din lume, la Lucăceşti-Bacău, pompele de petrol forând la 150 de metri adâncime. Metoda era una simplă, folosind acelaşi principiu precum cel al obţinerii ţuicii în cazane.
Lucrurile au evoluat rapid. În 1857 a fost construită prima rafinărie cu instalaţie modernă din lume, la Râfov, lângă Ploieşti. Rafinăria, ce aparţinea fraţilor Teodor şi Marin Mehedinţeanu, a obţinut dreptul exclusiv de a aproviziona Capitala cu gaz lampant. Astfel, de la 1 aprilie 1857, când uleiul de rapiţă a fost înlocuit cu petrolul procesat la Ploieşti, Bucureştiul a devenit primul oraş din lume iluminat public cu petrol lampant. Produsul românesc era ideal: ieftin, incolor, inodor, ardea constant fără fum sau cenuşă.
De la naţional la internaţional
Cu toate că se aştepta o creştere masivă a industriei petroliere din România, nu a fost aşa. Până la începutul secolului al XX-lea, acest lucru neputând fi posibil, în principal, din cauza lipsei banilor şi a personalului calificat. Între timp, pe piaţa petrolieră a apărut şi competiţia, în special din partea Statelor Unite ale Americii. Cu toate acestea, între 1860 şi 1895 au fost fondate primele firme de exploatare şi prelucrare a ţiţeiului. Tot în această perioada s-a manaifestat şi fenomenul de trecere a posesiei petrolului de la ţărani la mica burghezie. După 1895, a urmat intrarea unui puternic aflux de capital străin. Industria petrolieră a căpătat o importanţă aparte şi prin legea minelor, din 1895, dată de Petre P. Carp.
Petrolul, România şi statistica
România este prima ţară din lume care începând cu anii 1900 exportă benzină în toate colţurile lumii. Tot în primul deceniu al secolului XX, la Câmpina se înfiinţează prima şcoală de maiştri sondori si rafinori din lume. Pregătirea acestora era la un nivel atât de avansat, încât după puţin timp muncitorii erau doriţi în străinătate. În 1934, România ocupa locul II în lume pentru atingerea cele mai mari adâncimi de extracţie, acest lucru fiind realizat în judeţul Prahova. În 1937, România deţinea locul 7 în lume privind rezervele mondiale de petrol, după URSS, USA, Irak, Iran, Venezuela şi Indiile Olandeze. Iar în perioada interbelică, produsele petroliere obţinute în marile fabrici româneşti erau trimise în afara graniţelor.
(sursa: historia.ro)
