Ce nume a ales Simona Gherghe pentru fetiţa ei

Ce nume a ales Simona Gherghe pentru fetiţa ei
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Simona Gherghe a devenit pentru prima dată mamă la 39 de ani. Vedeta de televiziune a adus pe lume o fetiţă înainte de termen cu câteva săptămâni. În ciuda naşterii premature, bebeluşul este bine, sănătos. „Ana ne-a luat prin surprindere din prima ei zi de viaţă. Şi, cumva, parcă am renăscut şi eu. E mică, gingaşă, delicată, şi, vorba cântecului, frumoasă ca o floare de zăpadă. Nu există fericire mai mare şi vom avea grijă să ştie în fiecare clipă cât e de iubită.

Ana Georgia, cireşica noastră de mai, bine ai venit! Îţi mulţumim că ne-ai ales”, a scris vedeta pe pagina ei de socializare.

Simona Gherghe s-a externat, iar după primele zile petrecute acasă, alături de fetiţa ei, vedeta a postat pe facebook un mesaj emoţionant. „Acum, că ne-am liniştit, după primele nopţi petrecute acasă, simt nevoia să mulţumesc unor oameni care mi-au fost alături. În primul rând, doctoriţei mele senzaţionale, cea care a fost lângă noi încă de pe vremea când Ana era doar un vis. N-a fost deloc o sarcină uşoară, însă doamna doctor a ştiut să-mi liniştească toate fricile şi temerile, să-mi dea încredere şi, mai ales, să ia cele mai bune decizii în toate momentele critice. Doamna doctor, nu avem cuvinte să vă mulţumim pentru tot şi suntem foarte norocoşi că v-am avut alături. Totul a decurs extrem de simplu, la fel şi recuperarea mea. Îi mulţumesc domnului doctor anestezist. La fel, mulţumiri din suflet doamnei doctor neonatolog, cea care s-a ocupat de Ana noastră cea grăbită. Şi nu în ultimul rând, doctorilor şi asistentelor de la Secţia de Neonatologie, precum şi asistentelor şi infirmierelor care au avut grijă de mine. Toate gândurile noastre bune merg spre voi”, a scris vedeta pe Facebook.

Sursa: agentiadepresamondena.ro

Citit 3347 ori Ultima modificare Joi, 08 Iunie 2017 01:57

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.