Mă ia frigul, simt că îngheţ,/ că voi fi aisberg cu crevasă
în care te rog să vii şi tu şi să te încălzeşti/ ca şi cum ai fi acasă!
Ca şi cum suntem împreună/ de când soarele şi pământul,
de când scânceau în leagăn, pentru prima oară,/ inima şi gândul!
Ca şi cum numai eu şi numai tu/ suntem blestemaţi şi în stare
să păstrăm sufletul poeziei în viaţă,/ prin îngheţare şi dezgheţare!
O să ne-nvelească vremea cu zăpadă,/ timpul se va micşora de tot
şi va veni tocmai la noi, cu sania,/ să-i dăm oleacă de nord!
Sania va fi trasă de câini,/ iar poetul Serghei va scrie pe sanie
că tu eşti cea mai iubită dintre muritori,/ cea mai scumpă dihanie!
Te rog să-i dai şi lui oleacă de căldură,/ să nu stea singur, afară!
ştiu că şi el se va încălzi puţin/ din dragostea noastră amară!
