Gălăţenii vor avea din nou parte de spectacol antic. FESTIVALUL ”Antiquitas Rediviva”, la o nouă ediţie

Gălăţenii vor avea din nou parte de spectacol antic. FESTIVALUL ”Antiquitas Rediviva”, la o nouă ediţie
Evaluaţi acest articol
(8 voturi)

Timp de două zile, pe 22 şi 23 septembrie, gălăţenii vor avea parte de un amplu spectacol de reconstituire istorică - Festivalul "Antiquitas Rediviva", ajuns la ediţia a IV-a, pentru a cărui organizare au fost alocate fonduri de la bugetul local. Vestea şi mai bună este că situl arheologic de la Tirighina a intrat, oficial, în cursa pentru fondurile europene necesare punerii lui în valoare ca obiectiv istoric şi turistic.

La recenta şedinţă a Consiliului Local, aleşii l-au mandat pe primarul Ionuţ Pucheanu să încheie acordul de parteneriat cu Asociaţia "Tinerii şi Viitorul" Galaţi şi Direcţia Judeţeană pentru Cultură Galaţi, în vederea organizării Festivalului "Antiquitas Rediviva", în perioada 22-23 septembrie 2017.

Evenimentul era prevăzut în Planul acţiunilor socio-culturale, sportive şi civice pentru 2017, aprobat tot prin decizia aleşilor, la finele anului trecut. Cea mai importantă misiune a municipalităţii este să aloce Asociaţiei "Tinerii şi Viitorul" Galaţi, pentru desfăşurarea festivalului, suma de 98.900 lei, valoare cu TVA, conform prevederilor legale.

Un festival cum n-a mai fost

"Festivalul "Antiquitas Rediviva", un eveniment de promovare şi valorificare a monumentului Castrul roman de la Tirighina-Barboşi, a cunoscut, încă de la prima ediţie (2014), un rezultat remarcabil, prin prezenţa unui public numeros, dar şi prin mediatizarea evenimentului, a monumentului istoric şi, nu în cele din urmă, a oraşului Galaţi, la nivel naţional", se arată în adresa înaintată de Direcţia Judeţeană pentru Cultură Galaţi.

Instituţia promite că festivalul din acest an va fi mai amplu decât cele din anii precedenţi. Ca elemente de noutate, gălăţenii vor putea admira o expoziţie dedicată portului roman şi geto-dacic şi echipamentului militar. Vor avea parte, de asemenea, de o demonstraţie de coafură romană, dar şi de prezentarea interactivă a unei şcoli romane, cu implicarea copiilor prezenţi la eveniment.

Nu va lipsi tradiţionala paradă a asociaţiilor de reconstituire istorică, pe Faleza Inferioară. Spectacolul propriu-zis va dura aproape trei ore şi va cuprinde: prezentări de arme şi de uniforme, formaţii de luptă, scene din viaţa romanilor, dar şi simulări de bătălii. După spectacol, gălăţenii vor fi invitaţi la atelierele interactive de monetărie, pielărie, ceramică, tir cu arcul şi vor putea gusta din bucate preparate după reţete antice.

Documentaţie pentru fonduri europene

Vestea cea mai bună pentru cei care iubesc şi preţuiesc istoria Galaţiului a venit de la primarul Ionuţ Pucheanu: "Primăria municipiului Galaţi a depus documentaţia pentru accesarea de fonduri nerambursabile în privinţa implementării proiectului "Punerea în valoare a Sitului arheologic Tirighina - Barboşi"".

Dosarul de finanţare trebuia depus anul trecut, numai că proiectul, avizat favorabil de Comisia Naţională de Arheologie, nu a primit avizul Comisiei Naţionale a Monumentelor Istorice. Pentru a convinge şi această comisie de importanţa sitului arheologic, municipalitatea a finanţat cercetări arheologice preventive, realizate de o echipă de arheologi de la Muzeul de Istorie "Paul Păltănea", şi a obţinut avizul necesar.

În cursul săpăturilor, au fost descoperite zidurile turnului central al Castellumului roman, folosit ca punct de observaţie şi supraveghere a navigaţiei pe Siret şi Dunăre, dar şi ziduri de incintă ale Castrului roman, locuinţe romane, precum şi un bogat material ceramic şi numismatic. Arheologii sunt foarte încântaţi de descoperirile făcute şi sunt convinşi că situl arheologic ascunde încă multe comori, care abia aşteaptă să fie scoase la lumină. Şi asta ar fi posibil graţie unui proiect cu o valoare estimativă de 15 milioane de lei, ale cărui obiective sunt: restaurarea şi conservarea sitului, dotarea acestuia şi punerea sa în valoare turistică şi ştiinţifică.

"Noul obiectiv turistic va putea găzdui o expoziţie permanentă cu descoperirile arheologice din zonă, expoziţii temporare, ateliere de creativitate, concerte şi alte tipuri de evenimente culturale specifice", precizează primarul, pe Facebook.

”Avem acum şansa, după mai bine de 25 de ani de intenţii, să accesăm fonduri europene nerambursabile pentru punerea în valoare a potenţialului turistic şi ştiinţific al celui mai vechi monument istoric din sudul Moldovei”, a adăugat Ionuţ Pucheanu, primarul municipiului Galaţi.

Monument istoric de importanţă naţională

La intrarea în Galaţi dinspre Tecuci, în spatele unor clădiri dezafectate, se află "cel mai înaintat pinten de apărare în zona de nord-est a Imperiului Roman, o fortificaţie romană de început de mileniu I, aşezată pe o dava (cetate dacică)", după cum descrie directorul Muzeului de Istorie din Galaţi, Cristian Căldăraru, "singurul monument istoric din Moldova atestat din secolele II-III după Hristos" - situl arheologic Tirighina-Barboşi, înscris pe Lista Monumentelor Istorice.

Citit 3696 ori Ultima modificare Joi, 07 Septembrie 2017 23:02

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.