Naţiile care au cele mai bune performanţe în dormitor

Naţiile care au cele mai bune performanţe în dormitor
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Performanţele sexuale diferă de la ţară la ţară, iar un studiu de anvergură, care a presupus intervievarea a 35.000 de persoane din 30 de ţări, arată cine se poate lăuda cu atenţia acordată preludiului, cu rezistenţa până la momentul orgasmului sau cine se consideră maestru în arta amorului.

Studiul desfăşurat de brandul de accesorii erotice Lelo a relevat că 79 la sută din populaţia lumii se consideră mulţumită de viaţa sexuală. De asemenea, la nivel mondial, durata medie a preludiului şi a actului sexual este de 32,5 minute. Majoritatea celor care au participat la sondaj a declarat că a avut între unu şi opt parteneri sexuali de-a lungul vieţii. Englezii şi grecii se simt cei mai fericiţi cu viaţa sexuală pe care o au, cu aproape un sfert din răspunsuri pozitive, urmaţi îndeaproape de japonezi şi de chilieni, cu 13 la sută.

Pe de altă parte, 35 la sută din brazilieni se laudă că rezistă în pat mai mult de 46 de minute, ceea ce îi plasează pe primul loc la această categorie, urmaţi de belgieni şi de elveţieni (27 la sută), locul trei revenindu-le portughezilor (26 la sută). La polul opus, australienii nu dau dovadă de prea multă stăpânire de sine, dacă ţinem cont de faptul că zece la sută din amorezi încheie partida de amor după cel mult zece minute. La aceeaşi categorie, 45 la sută din japonezi rezistă în pat cel mult 20 de minute. Când vine vorba despre părerea pe care fiecare naţie o are despre propriile performanţe sexuale şi mai ales despre gradul de pricepere în amor, grecii, italienii şi brazilienii se cred adevăraţi experţi în arta amorului, pentru ca olandezii să aibă cea mai proastă părere despre modul în care se descurcă în dormitor.

Citit 1742 ori Ultima modificare Sâmbătă, 11 Noiembrie 2017 19:14

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.