Florin Răvdan

Florin Răvdan

Dezacordul, problema politicienilor şi jurnaliştilor deopotrivă

Vineri, 17 Mai 2019 09:00 | Publicat în MAGAZIN
Îl auzim zilnic, fie în discursul vreunui politician, fie chiar pe vreo burtieră la televiziunile de ştiri. Se întâmplă ca şi câte un moderator să scape porumbelul. Dezacordul, vrem sau nu, este parte din viaţa noastră. Deşi nu este indicat, apare atât de des încât nu doar că ne-am obişnuit cu el, dar îl folosim ca parte din vorbire, fie fără să ne dăm seama, fie pentru a accentua o glumă. Potrivit literparc.ro, cel mai cunoscut tip de dezacord și cel mai des întâlnit ...

Antena 3, loc de scandal pentru politicieni

Marți, 14 Mai 2019 00:00 | Publicat în TV MANIA
* Invitaţi în studioul Antenei 3, câţiva politicieni, unii de stânga, alţii de dreapta, nu s-au putut abţine să nu se certe un pic. Şerban Nicolae pe o parte, adică PSD, şi Stelian Ion de partea cealaltă, adică USR, şi-au aruncat cuvinte grele duminică seara în direct. “Securiştilor”, i-a transmis Şerban Nicolae lui Stelian Ion, adică tot USR-ului. La care replica a fost seacă. “Infractorilor, ce să zic!”. Mişto politică, ce să zic! * Cel mai tare a fost, de depa ...

Emoţiile sunt contagioase. Şi la preşedinte!

Luni, 13 Mai 2019 00:00 | Publicat în TV MANIA
* După ce Viorica Dăncilă a anunţat la Galaţi că fac şi pesediştii summit-ul de la… Iaşi, emoţiile au răzbătut până în capitala Moldovei, unde preşedintele Klaus Iohannis a urcat pe scenă la mitingul peneliştilor ca să îndemne lumea la vot pentru referendum. Şi s-a cam făcut de râs. “Foarte frumos aici, soarele, vremea. De ce să mergem la referendum? Mă întreabă lumea ce e cu referendumul. De ce nu are Iaşiul autostradă? Pentru că este PSD la guvernare”, a exp ...

Cum e cu luatul la... În Fermă!

Sâmbătă, 11 Mai 2019 00:00 | Publicat în TV MANIA
* Ne scuzaţi în avans, dar ce zic ăştia care mai sunt în Ferma vedetelor nu putem reproduce. Până şi PROTV-ul pune bipuri pe alocuri. Un exemplu este Cătălin Zmărăndescu, care a avut nişte comentarii acide la adresa Otnielei. “Stai mereu şi plângi pe aici că e greu. Păi ce faci în finală, dacă ajungi acolo, când te-or lua toţi la… biiiip!”. V-aţi prins de ce e vorba? * A, şi tot Zmărăndescu a comentat şi la adresa Ioanei Filimon, care le-a dat fermierilor trezi ...

Care este pluralul cuvântului pască?

Vineri, 10 Mai 2019 07:30 | Publicat în MAGAZIN
Sărbătorile pascale au trecut, dar întrebarea rămâne. Mai ales după ce ne-am ghiftuit bine cu toate mâncărurile tradiţionale. Iar una dintre ele este pasca, nelipsită de pe masa de Paşte. Dar câte poţi avea pe masă? Câte ce? Ei bine, asta aflăm azi. Am citit o glumă de curând pe subiectul ăsta, motiv pentru care mi-am zis că ar fi mai bine să lămurim problema. Gluma era cam aşa: "Frate, care e pluralul pentru pască? Nu ştiu. Păi, tu ai luat două de la magazine, cum ai ...

Ceartă pe summitul de la Sibiu. Unii cu politica, alţii cu concertele!

Vineri, 10 Mai 2019 00:00 | Publicat în TV MANIA
* Dom’le, ce le mai place alor noştri bălăcăreala! La Sibiu se întâmplă cel mai important eveniment european al ultimilor ani, summitul la care vor participa toate personalităţile politice din Europa, iar în timpul acesta politicienii noştri se ceartă pe motivul invitaţiei la eveniment. Astfel, dacă premierul Viorică Dăncilă s-a supărat că nu a fost invitată, deşi se laudă că Guvernul este cel care a organizat cam tot ce se întâmplă la Sibiu, preşedintele se ţine de ...

Prima dată e naivitate. A doua oară cum se cheamă?

Joi, 09 Mai 2019 00:00 | Publicat în TV MANIA
* Cu acelaşi antrenor, în mare cu aceiaşi jucători, şi cu acelaşi rezultat. După ce FC Barcelona a fost eliminată sezonul trecut din Liga Campionilor de AS Roma (4-1 în tur, 0-3 în retur), ai fi zis că fotbaliştii catalani s-au fript deja cu ciorbă şi vor sufla şi în iaurt. Iar după victoria de acasă cu Liverpool, din semifinale, scor 3-0, nu se mai aştepta poate nimeni ca rezultatul să fie întors. * Numai că Barcelona a decis să arate că e echipa care nu se învaţă min ...

”La Paştele cailor”, ce înseamnă şi de unde a plecat expresia

Vineri, 03 Mai 2019 11:00 | Publicat în Campanii VLG
Frecvent utilizată de români, expresia "la Paştele cailor" aparţine spaţiului nostru cultural. Mai mult decât atât, nu are echivalent în altă limbă, deoarce originea acesteia este strâns legată de legende autohtone. Şi, chiar dacă sărbătorile pascale au trecut, vă spunem sensul şi originea acestei expresii. Se spune, în aceste legende vechi de secole, că, atunci când Maica Domnului L-a născut pe Iisus, în grajdurile lui Crăciun, om bogat, dar rău şi viclean, animalele ...

Primăvara gravidelor, în showbizul românesc

Joi, 02 Mai 2019 00:00 | Publicat în TV MANIA
* Eu ştiam că postul Paştelui e o perioadă de curăţire şi, poate, de abstinenţă. Dar se pare că vedetele de la noi nu sunt de acord cu asta. După ce Anca Serea a anunţat că este gravidă cu cel de-al şaselea copil, a venit şi rândul Roxanei Ionescu să facă acelaşi anunţ. Că e gravidă, nu că face al şaselea copil. Potrivit Spynews, artista va avea un băieţel, iar vestea a fost dată prietenilor la o petrecere, în Timişoara. Fâs! Dacă nu s-a dus la Măruţă să anun ...

Singura salvare, Campionatul European 2020

Miercuri, 01 Mai 2019 00:00 | Publicat în TV MANIA
* Pentru CFR, companie ale cărei garnituri fac dintr-un capăt de ţară în altul mai mult decât ar face un om pe bicicletă, singura salvare este Campionatul European de fotbal din 2020. Asta pentru că ţara noastră va organiza meciuri şi avem nevoie de o infrastructură mult mai bună decât cea de acum. Deci s-ar putea să vedem nişte modernizări. E drept, mai sunt doar 13 luni până la debutul competiţiei şi încă nu s-a mişcat niciun şurub, deci e posibil să fie speranţe de ...
Pagina 1 din 212