„Litoralul pentru toți”, noua aspirină a săracului

„Litoralul pentru toți”, noua aspirină a săracului
Evaluaţi acest articol
(8 voturi)

Așa vă trebuie, dacă le-ați lăsat impresia că vreți la mare, cu orice preț! De fapt, nu chiar cu orice preț și nu oricând.

Pe 3 mai 2023, s-a dat startul programului „Litoralul pentru toți”. Sau, cum spun cei din județul Constanța, aproape pentru toți. Programul a fost demarat cu o lună mai devreme față de anii trecuți. Este genul de program care le oferă românilor șansa de a-și petrece vacanța la mare, într-o perioadă în care nu sunt prea mulți turiști. Firește, sunt reduceri de preț... să-ți pui și-n cap! Același cap pe care, în toi de iulie, să zicem, ar trebui să ți-l acoperi cu o șapcă sau pălărie, ca să nu faci insolație. Acum însă, în luna mai, nu ai această angoasă, pentru că și soarele îți este livrat prin programul „Căldură pentru unii”. Dar... ce să faci la mare, în luna mai? Să vezi și tu ce-i ăla „Litoral pentru toți”, nu?! Că cine știe când mai prinzi ocazia de a vedea litoralul românesc, varianta dedicată tuturor. Cum ajungi la mare, ca să vezi „Litoralul pentru toți”?! Desigur, cu „Trenurile Zăpezii”, dacă trenurile CFR încă mai au de recuperat întârzierile din ianuarie. Sau, și mai haios, cu „Trenurile Soarelui”, dacă sunt deja în vigoare. Ce sunt „Trenurile Soarelui”?! În niciun caz nu trebuie confundate cu „Trenurile Obișnuite”. Exclus. Spre deosebire de astea obișnuite, „Trenurile Soarelui” au întârzieri specifice. Adică, întârzieri solare, luminoase, întârzieri la care nu te poți uita. Sunt întârzieri la umbra cărora, dacă-ți pui mintea cu ele, te poți chiar și bronza. Alegoric, desigur.

Avantajul fundamental al programului „Litoralul pentru toți”, în această perioadă, este că, odată ajuns la mare, nu poți face plajă. De fapt, nu poți face foarte multă plajă. În schimb, este exclus să intri în apă. Altfel, riști să-ți înghețe licența poetică. „Litoralul pentru toți” este vacanța ta de vis, în care mergi din snobism. E ca atunci când, pentru fraza memorabilă „M-am născut la maternitate, în Pleșcoi”, Elena Udrea a fost numită la conducerea Ministerului Truismului.

⇒Alte babe care ard, aceeași țară care se piaptănă

Precizare: Materialul acesta este un pamflet şi trebuie tratat ca atare. Informaţiile prezentate pot sau nu să fie adevărate. Imaginile incluse sunt proprietatea cotidianului "Viaţa liberă". Toate drepturile rezervate "Viaţa liberă".

 

 

 

Citit 2761 ori Ultima modificare Joi, 11 Aprilie 2024 01:43

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.