* De zile bune, sindicaliștii din învățământ protestează în fața prefecturilor din țară. Printre altele, profesorii suflă, cu năduf, în vuvuzele. Prilej pentru premierul Nicolae Ciucă de a se lăuda că guvernul condus de el a reușit să stopeze creșterea prețurilor la toate cele de-ale gurii, cum ar fi: pasta de dinți, apa de gură, Corega, Strugurelul, saxofonul, vuvuzelele și multe altele.
* Regele imaginat, pretins, închipuit și autointitulat al romilor, Dorin Cioabă, a fost invitat de omologul său britanic la o recepție, la Viscri. Ca să nu se ducă la bairam cu mânuța goală, cuprul regal de la Sibiu i-a dăruit lui Charles al III-lea un cadou cu valoare simbolică, bahică, un obiect încărcat de istorie identitară și bogat în semnificații. Este vorba despre un cazan de țuică în miniatură. Așa se cimentează și se distilează relațiile de prietenie. Soția Majăstății Sale Dorin s-a arătat atât de încântată de interacțiunea cu Regele Ceals, încât l-a rugat pe soțul dumneaei să cumpere o casă la Viscri, ca să fie vecini cu Regele Marii Britanii. Dacă nu o casă, măcar o cocioabă alegorică, în miniatură, sugestie venită din partea unuia dintre consilierii pe probleme și necazuri arhitecturale ale Autointitulatului. Important este ca sufrageria să fie încăpătoare, iar acoperișul să fie cum trebuie, ca să nu plouă și, Doamne ferește, să se facă ponei pe jos!
* La un eveniment ce a avut loc în Germania, Întâia Însoțitoare de zbor a țării a purtat, cu firească mândrie națională, bijuterii în valoare de vo 12.000 de euro. După ce-a plimbat diamantele alea prin Țara Sparanghelului Răsare, doamna Carmen le-a dus la una dintre cele 7 case de amanet. Să vadă și ele cum e.
* Un transportor blindat de tip Piranha 3C din dotarea armatei române s-a scufundat în brațul Borcea, în timpul unui exercițiu militar multinațional. Nici nu vreau să-mi imaginez ce e în sufletul de mascul Delta al generalului Ciucă.
⇒Alte babe care ard, aceeași țară care se piaptănă
*Precizare: Materialul acesta este un pamflet şi trebuie tratat ca atare. Informaţiile prezentate pot sau nu să fie adevărate. Imaginile incluse sunt proprietatea cotidianului "Viaţa liberă". Toate drepturile rezervate "Viaţa liberă".