Românii au votat, dar au și ales

Românii au votat, dar au și ales
Evaluaţi acest articol
(12 voturi)

Stimată Ascultătorime, dragi consumatori și bravi apreciatori ai acestei rubrici, bine că v-am regăsit și după alegeri!

Inspirat de mesajele previzibile transmise de liderii politici, duminică am votat. Încă de la primele ore ale dimineții, cum spune clișeul, m-am trezit cu un gând civic și oniric: să ies la vot în număr cât mai mare. Atât de conștiincios eram, încât până și lui Avogadro i-am cerut să meargă la vot în număr cât mai mare. Paradoxul a fost că până și românii care s-au prezentat la urne în număr cât mai mare au votat răul cel mai mic.

Iohannis a votat "pentru o Românie în care...". Nu-mi dau seama de care Românie, pentru că s-a întrerupt convorbirea telefonică, a picat semnalul, pentru că la aproximativ 10.000 de metri altitudine abia dacă mai zboară avionul.

Fostul președinte al României, Litiu Ion Iliescu, a votat prin telefon... Am glumit! De fapt, nea Nelu a votat la Liceul "Jean Paler Monet", pe motiv că cel puțin cu unul dintre ei a fost contemporan.

Sebastian Burduja a votat, vezi Doamne, deși, la cât de des a fost văzut ieri cântând la chitară în Centrul Vechi, e greu de presupus că a mai ajuns la secția de votare.

Generalul Ciucă s-a lăudat ca a votat pentru o Românie ostașă aflată în slujba și jobul țării. Semn că ăla care i-a șutit fițuica de pe care trebuia să citească i-a lăsat în loc una plagiată. Pe surse am aflat că Ciucă se referea la o Românie fast-food, în care sănătatea este prioritatea zero, iar industria alimentară și agricultura nici măcar atât, cu accent pe cultură.

Previzibil, Emil Boc a votat răul cel mai mic si metroul cel mai adânc. După închiderea urnelor, echipa sa de campanie a făcut media aritmetică a celor două dorințe ale primarului și a ieșit că, la Cluj-Napoca, va avea loc "Untold", ediția de anul acesta.

Pe Șoșoacă n-au primit-o în secția de votare, din cauză calului. Din cauza calului, doamna Diana a fost confundată cu Bulai.

Spre seară, la Biroul Central Electoral a avut loc un mini-concert susținut de îndrăgitul cantautor Nicu Alifantis. Motivul?! Membrilor melomani ai Comisiei Electorale li s-a părut că suntem deja în decembre:

"Mai spune s-aducă şi ceaiul

Şi vino şi tu mai aproape

Citeşte-mi ceva exit-poluri

Si ningă, zăpada ne-ngroape".

⇒Alte babe care ard, aceeași țară care se piaptănă

*Precizare: Materialul acesta este un pamflet şi trebuie tratat ca atare. Informaţiile prezentate pot sau nu să fie adevărate. Conținutul este proprietatea cotidianului "Viaţa liberă". Toate drepturile rezervate "Viaţa liberă".

Citit 1783 ori Ultima modificare Duminică, 09 Iunie 2024 17:09

Mai multe din această categorie:

1 comentariu

  • postat de Iulian
    Luni, 10 Iunie 2024 00:25
    95.76.32.***
    Din ce am văzut eu de la mine de la etaj, majoritatatea au votat o bere la niște terase aflate la approximativ circa și ceva,daca nu chiar și mai mult sau mai puțin de 500 de metri de secțiile de votare....mă rog eu am măsurat cu șchioapa.
    1
    3

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.