* Reușitele lui David Popovici i-au convins pe politicieni. Mai mult decât atât, aleșii locali nu doar că nu stau cu mâna-n sân, dar chiar sunt puși pe fapte mari. Surse incredibile spun că până și la Galați va fi realizat ceea ce s-ar putea numi "Bazinul olimpic din Valea Orașului". Concret, autoritățile gălățene vor ca, de fiecare dată când plouă torențial și abundent, balta care se formează în Valea Orașului să fie marcată și împrejmuită astfel încât să lase plăcuta impresie că natația poate repune Galațiul pe harta performanței sportive olimpice și nu numai. "Să ne rugăm să plouă și să nu se trezească spiritul civic și zelul gospodăresc în locuitorii din zonă! Că altfel, adio bazin olimpic!", a declarat, sub protecția anonimatului și a precauției, un oficial al administrației gălățene.
Culmea ironiei, spun experții, ar fi ca, în campania electorală ce va să vie, candidații gălățeni pentru Parlamentul României să rostească promisiunile în proximitatea așa-zisului Bazin olimpic din Valea Orașului. Pentru că, dacă s-ar întâmpla așa ceva, Galațiul ar deveni primul și singurul oraș din România care ar avea două patinoare.
* Așteptarea a luat sfârșit! Renumita casă de modă italiană Dolce&Gabbanna lansează un parfum de lux pentru câini. Special pentru pechinezi, Dolce&Gabbanna va comercializa parfumul sub formă de tester. Vestea că îndrăgita casă de modă italiană va lansa un parfum pentru câini i-a determinat pe cei de la Zewa să anunțe că vor lansa "Copacul din fundul curții dotat cu șervețele umede parfumate", pentru câinii care preferă farmecul inegalabil al mediului rural tradițional.
* Polițistul care i-a împrumutat Dianei Șoșoacă motocicleta și casca de polițist a fost destituit din funcție. La asta duce încăpățânarea. Primii care i-au atras atenția polițistului că gestul său este nepotrivit și chiar periculos au fost colegii săi: "Valere, tu ești nebun?! Dacă-i dai motocicleta doamnei Diana, ești mâncat! Treaba ta, să nu zici că nu ți-am zis!"
⇒Alte babe care ard, aceeași țară care se piaptănă
*Precizare: Materialul acesta este un pamflet şi trebuie tratat ca atare. Informaţiile prezentate pot sau nu să fie adevărate. Conținutul este proprietatea cotidianului "Viaţa liberă". Toate drepturile rezervate "Viaţa liberă".