Klaus Iohannis a fost președintele României. Acum, este iarnă. Așa i se spune anotimpului al cărui solstițiu tocmai a avut loc pe 21 decembrie. La ora la care scriu aceste rânduri, Iohannis e încă la Cotroceni. Ce face acolo? Cotrocenește. Îi place mult să cotrocenească. Foarte mult. Iar pentru această revelație de Sibiu ar trebui să-i mulțumesc unei doamne, care a întrebat pe Facebook: “Voi cu cine și unde veți crăciuni, anul acesta?”. Neștiind cum se răspunde la verbul “a crăciuni”, mi-am permis sacrilegiul cotrocenirii.
E a doua zi în care lui Iohannis i se pare că este președinte de țară. Dac-o mai fi. Glumesc, pardon de exprimare! Nu știu exact care e gluma, că și eu am, din când în când, un profund și vădit sentiment al ființei care e orice altceva, numai om cu picioarele pe pământ nu. Ultima oară când i-am trezit interesul medicului de scufiță a fost când, imediat ce-am intrat în cabinet, i-am spus că eu am inventat “Fukushima Săracului”. Imediat, mi-a prescris "Fura Zolidon". I-am răspuns că nu, nu fura, ci doar se prostea.
Presa scria ieri, pentru a câta oară, despre “clasa politică”. Nu m-ar irita această expresie scolastică, dacă s-ar referi doar la partea de așa-zisă educație din “România Educată”, care nu are nici în clinică, nici în policlinică de stat cu România, așa cum ne-o imaginam în 1989. Aia era România lui Dumnezeu. Aşa mi-a ieșit mie din calcul, după ce m-am trezit, ieri, întrebând ca președintele închipuit în târg: “Ce fac eu, al cui sunt, acum, când Cotroceniul e încă mobilat la fel?”. Și mi-am imaginat cum era invocat Dumnezeu, pe 22 decembrie 1989.
Acum trei ani, Iohannis a depus o coroană de flori de gheață la monumentul schiorului recunoscut. Cu această ocazie, așa cum cer cutumele, Întâiul Vilegiaturist a susținut un discurs, pe care l-a citit de pe un monitor de schi.
Iisus să avem inimile! În decembrie ‘89, tinerii au ieșit în stradă, cu inima curată și plină de nădejde. Pentru libertate și multe altele. Dumnezeu știe ce s-a ales de visul lor, al celor care au rămas în viață.
Azi mă duc la mol. Să-mi iau un molid artizanal și să-mi cumpăr o tastatură nouă, că din cauza ăsteia era cât pe ce să scriu că funcția de președinte al României este vacantă. Vacanta de iarnă. Iarna nădejdii noastre.
⇒Alte babe care ard, aceeași țară care se piaptănă
*Precizare: Materialul acesta este un pamflet şi trebuie tratat ca atare. Informaţiile prezentate pot sau nu să fie adevărate. Conținutul este proprietatea cotidianului "Viaţa liberă". Toate drepturile rezervate "Viaţa liberă".
