* Nici că se putea nimeri un prilej mai bun decât Ora Pământului de a-mi aminti că s-au împlinit doi ani de când am aflat că cetățenii Franței renunță la unele produse de igienă din cauza nesiguranței economice. Practic, francezii au anunțat încă din anul 2023, că nu prea mai folosesc deodorant și fac duș fără săpun, din pricina nesiguranței economice. Mai multe clădiri emblematice de pe întreg globul au stins luminile, sâmbătă, între orele 20,30 și 21,30, pentru a marca Ora Pământului. Inclusiv Administrația Prezidențială s-a alăturat campaniei și a stins în mod simbolic luminile de la Palatul Cotroceni „pentru a atrage atenția asupra necesității protejării mediului înconjurător”. Bolojan a stins lumina, lăsând impresia că e ultimul român care pleacă din țară. Spre deosebire de el, eu mă număr printre românii franțuzești care, din cauza nesiguranței economice, am chemat un neelectrician să-mi înlocuiască nesiguranța cu o incertitudine diesel. La ce-mi folosește incertitudinea aia diesel nouă?! La nimic, dar măcar îmi pasă impresia că nu fac prostiile necuantificabile și nemăsurabile pe care le comite Macron.
* Echipa de fotbal a României a pierdut meciul jucat în compania naționalei similare a Bosniei-Herțegovina. Nu mă miră. După ce-am văzut la tv (Antena 1) că în tribunele Arenei Naționale se află și Nicușor Dan și Mihai Stoichiță, eram din ce în ce mai sigur că echipa păstorită de Mircea Lucescu va lua bătaie. Când regizorul transmisiei ni l-a arătat pe Nicușor Dan, bosniacii conduceau deja cu 1-0. E greu să joci fotbal de calitate sau să faci performanță, cu Nicușor de față. E o contradicție în termeni și un oximoron sportiv. Când pe ecran a poposit chipul lui Nicușor Dan, în minte mi-a venit, instantaneu, inclusiv clișeul acesta: „Eșec pentru naționala de fotbal a României, în primul meci din campania de calificare la Cupa Mondială. 1-0 pentru Bosnia, un duș rece pentru Il Luce!”
* După meci, am văzut încă un filmuleț electoral cu Nicușor, pe una dintre rețelele de socializare și alienare. Încă o dovadă că până și ficusul meu de companie e mai haios și mai simpatic decât Nicușor Dan, în pofida faptului că eu nu am ficus.