* Surse de toată isprava încrederii spun că la nivelul Guvernului României se creionează un program nou pentru a-i ajuta pe români să facă față facturilor la energie, dat fiind că, la 1 iulie, va expira plafonarea prețurilor, oamenii find nevoiți să plătească prețul întreg. Concret, este vorba despre programul RABLA pentru termopane, prin care ferestrele să fie înlocuite cu unele noi, eficiente energetic. Culmea ironiei este că în programul RUBLA pentru ferestre termopan se pot înscrie inclusiv cei de la Ambasada Rusiei la București.
* Le mulțumesc colegilor de specie de la Digi24.ro, fără de care, astăzi, n-aș fi știut că luna martie a fost cea mai caldă lună martie din istorie. În locul lor, eu aș spune adevărul până la capăt, și-anume că luna martie este cea mai caldă lună martie din istorie, geografie și de luna aceasta, dar mai ales că aprilie va fi singura lună aprilie de anul acesta.
* Obsedată de așa zisele beneficii pe care le are respectarea programului de igienizare în preajma principalelor sărbători ale creștinătății, presa mistică și eufemistică lovește din nou! Haioșii colegi de la Stiripesurse.ro relansează programul Rabla pentru electrocasnice pascale, în special pentru mașinile de spălat de clasă energetică înaltă și celestă: "Până când este bine să speli haine în Săptămâna Mare." Nu sțiu până când, dar ceva îmi spune că le pot da o mână de ajutor, spunându-le ce face Iisus înainte de a urca pe Golgota: cercetează cu maximă vigilență etichetele hainelor pe care trebuie să le ducă la spălătorie, ca nu cumva, Doamne ferește, să nesocotească indicațiile și recomandările producătorului! Nu înainte de a-l trimite pe unul dintre apostoli să cumpere cel mai isteț detergent automat. Dacă până la Înviere presa n-o să publice și secretele curățeniei de Paști, să-mi spuneți mie Bobonetty Sandu! Parcă și văd titlul: "De ce este bine să aspiri și să speli ferestrele în funcție de zodie, înainte de Săptămâna Mare."
* Încă sunt dezamăgit că, de luni bune, nu mai aud zgomot de bormașină în blocul în care blocuiesc. Ieri, am zărit o rază de speranță. O vecină vorbea la telefon: "Popeștii vor mașină!". Din cauza obsesiei mele, eu am înțeles că cei din familia Popescu vormașină Bosch, când, de fapt, bieții oameni, vor o mașină electrică, de aia silențioasă.