* Sâmbătă, "România lui Lucescu" a jucat în Austria, fotbal masculin, în preliminariile Campionatului Mondial, care va avea loc anul viitor. A câștigat Austria, cu 2-1. Sau, dacă vreți, cum ar spune Tata Puiu, am pierdut noi, cu 1-2. Echipa lu' nea Mircea a jucat slab. Microbiștii obișnuiți să taie în carne vie spun că România a jucat prost. Singurul meu regret este că nu l-am văzut și nici nu l-am auzit pe unicul, irepetabilul și inefabilul Mihai Stoichiță. Nici înainte, nici după meci. Dar pentru că-i știu anvergura intelectuală și sportivă, pot bănui ce-ar fi spus după meci: "Nu mai există austrii mici."
Echipa de fotbal masculin a României a jucat atât de slab, spun experții neomologați, dar curajoși, încât mă întreb: unde ne sunt jucătorii generației de suflet? Mă tem că tot eu trebuie să-mi răspund: sâmbătă au fost la Viena, ca să dea un gol, de pomană. De sufletul celor adormiți.
Înainte de meci, Regele, așa cum i se spune lui Hagi, le-a reamintit tricolorilor unul dintre panseurile sale motivaționale: "Dacă ți-e frică de lup și de austrieci, nu intra în pădure!". Este luni, iar specialiștii în exploatări, speculații și analize forestiere de la FRF încă n-au reușit să deslușească tâlcul vorbelor Regelui, pe motiv că nu văd pădurea din cauza copacilor. Însă și mai grav este că nici Lupu nu le răspunde la telefon.
După meci, selecționerul Mircea Lucescu a declarat, printre altele: "Am făcut un joc bun împotriva unei echipe puternice." Prima parte a frazei rostite de nea Mircea este un suprarealism, copiat cumva după filozofia de joc mediatic a lui Mihai Gâdea, cel care ne prezenta la tv imagini dintr-un joc video de ca și cum ar fi fost din războiul real din Ucraina. Să spui că echipa României a jucat bine în meciul cu Austria e ca și cum ai vorbi despre medicii stenogramelor de la Spitalul "Sf. Pantelimon" ca despre "eroii în halat alb, dar negru".
În pauza partidei Klaustria - România, am revăzut reclama la cele șase case de pariuri din Sibiu. La finalul spotului publicitar, el nu moare nici măcar de ciudă, ci doar intră în depresie, odată cu țara, care, la rândul ei, intră în recesiune și criză de formă. Din nou, ghinion!