Comisia Europeană s-a confruntat cu Donald Trump în privința taxelor vamale, asistenței pentru Ucraina și cheltuielile militare ale statelor membre NATO, însă intervenția în proiectul conductei „Southern Interconnection” pare să marcheze prima dată când contestă o inițiativă comercială a unor persoane apropiate de președinte, relatează The Guardian, citat de HotNews. Documente obținute de publicația britanică arată că Uniunea Europeană (UE) a încercat să întârzie ...
Statele Uniunii Europene (UE) și-au dat miercuri acordul final pentru ajutorul financiar de 90 miliarde de euro destinat Ucrainei și pentru cel de-al 20-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei, după ce guvernul ungar, condus încă de Viktor Orban, și-a ridicat vetoul asupra ambelor măsuri, transmite agenția EFE, citată de Agerpres. Cele două decizii au fost adoptate de ambasadorii celor 27 de state membre la UE și mai trebuie confirmate doar printr-o procedură scrisă, care ar urm ...
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, se va afla în perioada 14-18 aprilie în Statele Unite ale Americii, pentru o serie de întâlniri oficiale programate la Washington D.C., inclusiv discuții cu reprezentanți ai Băncii Mondiale și ai unor companii majore din domeniul farmaceutic și al tehnologiei medicale, informează Mediafax. Potrivit programului, vizita include întrevederi cu companiile Eli Lilly, Pfizer, GE HealthCare și Medtronic, precum și participarea la mese rotunde ...
C, B, A și M - patru litere care, citite separat, nu spun mare lucru. Împreună, însă, formează acronimul CBAM, reprezentând Mecanismul de Ajustare a Frontierei de Carbon, un instrument gândit de Uniunea Europeană (UE) și care, contrar intențiilor nobile, ar putea pune la pământ siderurgia și construcțiile navale din Europa, din România și, evident, din Galați. Cei doi piloni de sprijin ai economiei Galațiului, combinatul siderurgic și șantierul naval, trec în același timp ...
După promulgarea legii privind reforma pensiilor magistraților, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, a declarat că România va transmite Comisiei Europene notificarea oficială privind îndeplinirea jalonului asumat prin Planul Național de Redresare și Reziliență. Potrivit ministrului, publicarea actului normativ în Monitorul Oficial reprezintă momentul-cheie care permite notificarea formală a Bruxelles-ului. Din acel punct, procedura intră în etapa d ...

Remember. Auguste Perret, „maestrul betonului armat”

Miercuri, 25 Februarie 2026 11:30 | Publicat în MAGAZIN
Auguste Perret, unul dintre cei mai cunoscuți arhitecți francezi din prima jumătate a secolului al XX-lea, s-a născut pe 12 februarie 1874, la Bruxelles. Folosind betonul ca mediu atât estetic, cât și solid, și ca vehicul pentru dezvoltarea urbană majoră, s-a remarcat prin stilul său distinctiv, deopotrivă industrial și delicat. A fost primul arhitect care a folosit betonul armat ca material de sine stătător și este considerat "maestrul betonului armat". De la începutul secolu ...

Rusia cere abandonarea extinderii NATO

Miercuri, 18 Februarie 2026 17:45 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Rusia intenționează să ceară NATO să-și formalizeze angajamentul de a nu se extinde spre est, a declarat Ambasada Rusiei în Belgia, pentru Izvestia. Mai mult, potrivit unui purtător de cuvânt al misiunii diplomatice, autoritățile ruse insistă asupra revocării deciziei Summitului de la București din 2008, în cadrul căruia țările NATO au convenit că Ucraina și Georgia ar trebui să devină membre ale alianței în viitor, scrie The Moscow Times, citat de HotNews. Codificarea ...

Remember. Julio Cortázar, maestrul prozei scurte

Joi, 12 Februarie 2026 11:30 | Publicat în MAGAZIN
Argentinianul Julio Cortázar, unul dintre cei mai importanţi autori sud-americani, s-a născut pe 26 august 1914, la Bruxelles (Belgia). În 1919, familia sa a revenit în Argentina, instalându-se la Banfield, lângă Buenos Aires. A urmat cursurile Facultăţii de Litere a Universităţii din Buenos Aires. A debutat în 1938 cu volumul de poezii ”Prezenţe”. În 1944 s-a mutat la Mendoza, unde a predat Literatura franceză la Universitatea din Cuyo. Fiind antiperonist, a părăsit Uni ...
* Bănuiam că reprezentanții României la Formul de la Davos vor repurta un succes cum nu s-a văzut nici măcar la Expoziția de Lentile de Contact Sexual de la Geneva de anul trecut, însă nu mă așteptam ca succesul să fie chiar în halul acesta. Gândul.ro a titrat, ieri: "Continuă ofensiva românească la Davos. Dragoș Pîslaru, Ministrul Fondurilor Europene, s-a întâlnit cu directorul unei agenții imobiliare si cu CEO-ul unei firme producătoare de termopane." Mai devreme sau mai ...

Putin e gata să stea de vorbă cu Macron

Duminică, 21 Decembrie 2025 16:15 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat în noaptea de sâmbătă spre duminică că Vladimir Putin este ”deschis la dialog” cu omologul său francez, Emanuel Macron, care făcuse el însuși un pas în această direcție vineri, după încheierea summitului european de la Bruxelles. ”Invadarea Ucrainei și încăpățânarea președintelui Putin au pus capăt oricărei posibilități de dialog” în ultimii trei ani, a remarcat Palatul Elysée, conform celor rela ...
Pagina 1 din 6