Baba arde și țara se piaptănă - Viaţa Liberă Galaţi

Ilie, noul Moise care taie apa în carne vie

Scris de Marți, 09 Septembrie 2025
Baba arde și țara se piaptănă* E marți, adică e Revelionul Ospătarilor care ieri au început școala de barmani. Cristi Borcea îi spune acestei zile "vinerea neagră". Sărmanul Cristi Borcea și-a dus și el copiii la școală, deși pare greu de crezul că cei mici au încăput în aceeași unitate…

În cepe școala

Scris de Luni, 08 Septembrie 2025
* În principiu, este luni. Eu unul nu m-aș grăbi și nu m-aș hazarda să postulez așa ceva, câtă vreme Cristian Tudor Popescu nu s-a pronunțat încă pe această temă. Ca atare, vă recomand să priviți enunțul din prima frază cu reținere și precauție.* Ilie Bolojan ține la viitorul studios…

Tu cu cine faci lifting?

Scris de Sâmbătă, 06 Septembrie 2025
Baba arde și țara se piaptănă* Într-un interviu, care ar putea intra în istorie pe ușa din față a imobilului prezidențial, Nicușor Dan a fost întrebat: "Ce birou ați primit în Palatul Cotroceni, biroul lui Iohannis, Băsescu, Constantinescu sau Băsescu?" Cu bucuria unui contabil care a văzut "Balanța" lui Lucian…

Oamenii semiveșnici trăiesc mult și mor puțin

Scris de Vineri, 05 Septembrie 2025
* Gazetarii haioși de la Știripesurse.ro au pus mână de le peniță și-au scris un articol în care protagoniștii sunt Vladimir Putin și Xi Jinping, nu musai în ordinea asta. Aflat în relații înfiorător de vicioase cu topica frazei și cu surorile ei, cel care semnează știrea a reușit să…

O fotografie cât o mie de cuvinte chinezești

Scris de Joi, 04 Septembrie 2025
* Adrian Năstase și Viorica Dăncilă, foști prim-miniștri ai României, s-au numărat printre invitații care au asistat la grandioasa paradă de la Beijing. Dacă ar fi să iau în calcul exclusiv trecutul de shopping al lui Adrian Năstase, despre care s-a vorbit cu ocazia celebrului dosar Zambaccian, mai că-mi vine…

Hai cu fregata, că mâine-i gata!

Scris de Miercuri, 03 Septembrie 2025
* Presa îngrozită din punct de vedere economic a titrat, ieri: "Prețul aurului a atins un nivel record. Care sunt motivele." Mă iertați că aleg frivolitatea pentru a explica atingerea unui nou record isteric și istoric, dar încă trăiesc cu convingerea că inclusiv prețul aurului a crescut din cauza lingăului.…

Peninsula iubirii de țară face video chatGPT

Scris de Marți, 02 Septembrie 2025
* Gnoseologic și ginecologic vorbind, am intrat în luna a 9-a. Horea Brenciu o alintă "septembrie" și are dreptate, pe undeva. Nici nu anunțase presa că a venit Sfârșitul Lunii, că o altă "apocalipsă" mediatică se iți la finele săptămânii trecute: "Nicușor Dan s-a pozat cu o stripteuză." Potrivit îndrăgitului…

N-are cum să n-aibă

Scris de Luni, 01 Septembrie 2025
* Duminică a fost Ziua Limbii Române. Ediția reviziuită și adăugită a limbii române de anul acesta s-a vorbit, cu dicție aproximativă, la Chișinău. Special pentru asta, Nicușor Dan a participat la ceea ce Maia Sandu a numit "Marea Dictare Națională". Și la București se vorbește limba română. Pentru instalarea…

Asia Express, reality-show cu trotinetă

Scris de Sâmbătă, 30 August 2025
* Din cauza scandalului cu nepalezul din Bangladesh, atacat de un bezmetic în București, era cât pe ce să nu observ că tânărul polițist, salvator și erou, are trotinetă electrică. Din același motiv, Ilie Bolojan era cât pe ce să uite să livreze Parlamentului al doilea pachet fiscal. Dar, până…

Macron, vacanța și trenul scelerat din Franța

Scris de Vineri, 29 August 2025
Am vrut să plec la București. Cu trenul. M-a speriat, însă, vestea din imaginea care acompaniază articolul de azi. Am stat, m-am mai gândit, iar am stat, și am vrut să optez pentru alt mijloc de locomoție. Pe șleau, era cât pe ce să plec la București, cu trenul de…

Ilie de la Strategie și guvernul care n-are

Scris de Joi, 28 August 2025
* Dacă n-aș ști că, la această oră, Guvernul face reformă fără fond, mai că m-aș hazarda să cred că este vineri, cerul e senin, iar în Auchan nu-i niciun rechin, precum a spus cândva o cantautoare. Acum două zile, Nicușor Dan ne-a oferit una dintre cele mai fascinante declarații…

Umberto Peco a fost văzut în Germania

Scris de Miercuri, 27 August 2025
* Ieri, a apărut în presă știrea că au fost afișate rezultatele finale la examenul de bacalaureat, sesiunea de toamnă. Vestea m-a emoționat. De ce? Încă îmi sunt neclare motivele, însă înclin să cred că este una dintre rarele ironii gazetărești subtile și involuntare, care face trimitere la una dintre…

Până și curentul de opinie s-a scumpit

Scris de Marți, 26 August 2025
* Duminica trecută, m-am întâlnit cu un vecin de cartier. Neavând ceva mai bun de făcut, am discutat și am subliniat, nu musai în ordinea asta. Că așa facem noi, în cartier, când ne întâlnim față către față. Aidoma politicienilor cu comportament ambiguu și comportament îndoielnic, discutăm și subliniem chestii.…

Bormașina, sănătate curată

Scris de Luni, 25 August 2025
* Săptămâna trecută, am fost cu unul dintre membrii marcanți ai familiei la un control de natură cardiologică, la o clinică privată din Galați. Cât pe ce să spun "clinică privată de sănătate", așa cum am văzut pe un afiș publicitar la o clinică medicală de grămătici "funcționali". Am ajuns…

Noi să fim sănătoși, că Apocalipsa trece!

Scris de Sâmbătă, 23 August 2025
* E neîndoielnic faptul că pe planeta pe care trăim este nevoie de pace ca de aer. După părerea multor colegi de specie, cel mai nimerit, priceput și îndriduit să readucă pacea pe Pământ este Donald Trump. Îl recomandă eforturile neprecupețite și tradiția. La urma urmei, Donald Trump este "cel…

Pe Dan Șuțu l-a furat somnul rațiunii

Scris de Vineri, 22 August 2025
* Planeta asta nu se mai face bine. Asta nu e o profeție pe termen lung, ci doar un clișeu cu valoare de aparentă resemnare. Potrivit presei geo-politice, "Trump a trimis trei nave de război în apele Venezuelei. Casa Albă nu excluse desfășurarea de trupe americane pe teren." Dacă n-aș…

La omul lăudat să nu te duci cu rucsacul

Scris de Joi, 21 August 2025
* Tare extenuantă mai este vara asta pentru Nicușor Dan! După aproximativ trei luni de la învestire, președintele a fost nevoit să-și ia concediu, adică o vacanță de vis, cum spun iubitorii de clișee și parlamentarii care dorm la serviciu. După drumețiile inițiatice cu lavalieră și pelerinajele religioase cu aură…

Harta cere sacrificii

Scris de Miercuri, 20 August 2025
* Începem ediția de azi cu rubrica "Radio Erevan Ghelie vă răspunde în aproximativ doi peri". Un economist începător din Tecuci, care a sunat la redacție, a întrebat: "Știți cum se numește reforma pe care o face sau pretinde că o face Guvernul Bolojan?". Inevitabil, Radio Erevan Ghelie răspunde: "Da,…

„Pumnii mei minte nu are” – titlu cu licență poetică

Scris de Marți, 19 August 2025
* Pentru mine, unul dintre cele mai fascinante și răvășitoare titluri de presă apărute în uichendul nu demult apus este opera colegilor de specie de la Stiripesurse.ro: "Oana Țoiu bate cu pumnul în masă în fața SUA: Nu e acceptabil ca România să nu fie în Visa Waiver." Ocazie cu…

Ialtă întrebare!

Scris de Luni, 18 August 2025
* Printre primii ruși care au ajuns în Alaska s-a aflat și ministrul de externe Serghei Lavrov. Acesta era îmbrăcat cu o bluză albă inscripționată cu "CCCP". Mă rog, așa crede el. Fostul judecător de la Curtea Constituțională Marean Enache crede că pe bluza lui Lavrov era scris "CCR: mă…

Iepure si muove

Scris de Sâmbătă, 16 August 2025
* Președintele Nicușor Dan a semnat joi decretul prin care numește un nou vicepremier, în urma demisiei lui Dragoș Anastasiu. Noul vicepremier este Ilie-Gavril Bolojan, care este și prim-ministru. Încă o funcție, și Bolojan va fi noul Nesscafe 3 în 1, ăla care nu se găsea pe vremea lui Ceașcă,…

A fost relansat programul "Techirghiol la tine acasă"

Scris de Vineri, 15 August 2025
Baba arde şi ţara se piaptănă * Aproape că nu e zi lăsată de Bunuțul să nu citesc în presă că "Bolojan taie în carne vie." E încă o dovadă că premierului nu i-a zis nimeni că renumitul doctor Ciomu n-a ajuns niciodată guvernator al Băncii Centrale a Botswanei, în pofida faptului…

Zeama sustenabilă și Alaska durabilă

Scris de Joi, 14 August 2025
Vă mărturisesc că n-aș vrea să fiu în pielea lui Donald Trump, în această perioadă. Sau, cum frumos spune românul empatic și compătimitor, numai Trump să nu fii, zilele astea! Presa românească a urmărit evenimentele geo-politice din lume, cu sufletul la gură, mai ales după ce Donald Trump a anunțat…

Metroul de la capătul tunelului pe sub Dunăre

Scris de Marți, 12 August 2025
* Șefa diplomației europene, cum haios și pretențios i se spune doamnei Kaja Kallas, a convocat o reuniune a miniștrilor de externe și protestează față de marginalizarea UE în negocierile ruso-americane. Europenilor le este teamă că Trump nu le lasă și lor niscaiva firimituri de ciugulit din reconstrucția Ucrainei, ca…
Pagina 2 din 132