* A-nceput de ieri să cadă câte-un...". Vă rog să mă iertați pentru acest puseu de amnezie poetică, dar m-a zăpăcit știrea că ministrul Miruță vrea să-și ia un satelit pe persoană fizică a Pământului, mai precis deasupra lui, a Pământului. Sus, pe cer. Acolo vrea să amplaseze acel satelit, ca să-l poată folosi și alte țări, care vor să se joace de-a mama vizionară și tatăl apărării. Vă reamintesc, dacă mai este nevoie, și văd că e, că Ministrul Apărării este autorul aforismului gravitațional comunicational, premiat de Institutul de Geriatrie din Jakarta, care zice așa: "Cine n-are bătrâni să-și cumpere măcar un satelit! Ca să avem motive temeinice să privim către văzduh".
* O asociație non-profit din Fălticeni îl propune pe Miruță la Premiul Nobel pentru "Război și Pace", convinsă fiind că ministrul vizionar este una și aceeași persoană cu autorul romanului omonim.
* Celebrul artist Snoop Dogg a fost filmat în timp ce flutura un steag al României pe străzile din Cortina, în cadrul festivității de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Milano Cortina. Una dintre dovezile indubitabile că și Jocurile de iarbă de la Milano se bazează tot pe "zăpadă".
* Potrivit colegilor de la "Adevărul", celebra publicația franceză "Le Monde" s-a apucat să analizeze modul în care ia românească, făcută celebră de Henri Matisse, s-a transformat dintr-o operă de artă într-un simbol politic. Jurnaliștii de la "Le Monde" spun că extrema dreaptă a transformat această bluză cu mâneci evazate și broderii colorate într-o emblemă nationalistă. Cum și-au dat seama cei de la "Le Monde" că ia are legătură cu expremismul? Din cauza cămășii cu mâneci la spate pe care o purta ziaristul în ziua în care, încercând să sune la taxi, pentru a pleca acasă, a nimerit la Ambulanță, ajungând astfel la un cunoscut institut de psihiatrie din Paris.
* Arta confiscată în "Dosarul Tablourilor", pentru care fostul ministru Darius Vâlcov a primit 5 ani de închisoare, a fost expusă și admirată joi și vineri la Craiova. Ocazie pentru mine de a vă reaminti că, înainte de a fi prins, Darius Vâlcov a apărut pe tabloul principal al turneului de tenis de la Roland-Garros. Pentru cei care nu sunt familiarizați cu CV-ul fostului ministru și colecționar de artă Darius Vâlcov, fac precizarea că opera sa de căpătâi este poezia "Iarna Piliuță".

