Pierde sau nu Galaţiul bani în 2018?

Pierde sau nu Galaţiul bani în 2018?
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

"Primăria PSD Galaţi va primi anul viitor cu 12 milioane de euro mai puţin decât anul acesta", a fost acuzaţia pe care senatorul PNL George Sângă, a adus-o într-o conferinţă de presă, în care, alături de deputatul Victor Paul Dobre, a criticat proiectul de buget pe 2018. În replică, primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu, afirmă că oraşul nu va pierde niciun leu.

"Consumăm mai mult, importăm mai mult, construim mai puţin", aşa a sintetizat deputatul PNL Victor Paul Dobre proiectul bugetului naţional pe 2018, care va intra săptămâna viitoare în dezbaterea Parlamentului. La rândul său, senatorul George Stângă l-a acuzat pe premierul Mihai Tudose că "bagă adânc mâna în buzunarul gălăţenilor. Primăria PSD Galaţi va primi anul viitor cu 12 milioane de euro mai puţin decât anul în curs. Împărţind la numărul de locuitori pe care îi are municipiul Galaţi, anul viitor vor fi alocaţi către fiecare locuitor aproximativ 360 de euro, adică 30 de euro lunar pentru fiecare gălăţean", a declarat senatorul.

Potrivit parlamentarilor PNL, Guvernul îi penalizează pe primarii care s-au chivernisit şi au încheiat anul cu excedent şi le taie din alocările la care aveau dreptul, oferindu-le o finanţare de 50 la sută din excedentul bugetar.

Contactat telefonic, primarul Ionuţ Pucheanu ne-a declarat că Galaţiul nu va pierde nici cele 12 milioane de euro pe care le-a calculat senatorul Stângă, şi nici 6-7 milioane de euro cu care, recent, estima că vor fi afectate veniturile oraşului, în urma "revoluţiei fiscale". "Pe baza modului de calcul care ne-a fost oferit spre analiză, într-adevăr vor fi municipalităţi afectate, dar Galaţiul nu va avea de suferit. Nu ştiu dacă ar trebui să ne bucurăm că nu avem excedent. Municipiul Galaţi nu pierde niciun leu. Sumele estimative sunt în limitele lui 2017, pentru că nimeni nu poate spune cu exactitate cât se va încasa. Dacă dl Stângă s-ar uita pe legile pe care nu le votează din principiu poate că şi-ar face o altă părere sau poate că i-ar fi acceptate amendamentele", ne-a declarat primarul Pucheanu.

Citit 4497 ori Ultima modificare Vineri, 15 Decembrie 2017 19:48

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.