de ce-ai luat icoana din perete?/ credeai că n-o să-mi fie mai uşor?
eu, cu icoană şi fără icoană,/ în fiecare clipă ştiu să mor!
eu, şi fără icoană, ştiu trei semne:/ al crucii, al iubirii şi-al mirării –
le scriu, le fac şi le respect pe toate,/ iar sufletului meu de adevăr i-i
mai sete şi mai dor decât de apă,/ decât de-un somn adânc şi fără vis,
dar n-o să intru-n moarte niciodată,/ fără să afli cine m-a ucis!
vino şi vezi paingul din triedru/ cum stă-n zadar la pândă şi se uscă,
şi cum se miră că nu vine prada.../ fiindcă, iată, nici măcar o muscă
nu i s-abate în capcană, iată/ cum pânza-i se destramă şi se moaie
şi piere-n cea mai silnică tristeţe, / de când ai dus icoana din odaie!
şi chiar aici, în mijlocul răbdării,/ am să aştept şi am să-ntreb mereu:
de ce-ai luat icoana din perete?/ chiar ai crezut că-s fără dumnezeu?
