Noul spital pentru gălăţenii cu probleme psihice, la licitaţie

Noul spital pentru gălăţenii cu probleme psihice, la licitaţie
Evaluaţi acest articol
(6 voturi)

Unitatea Medico-Socială de la Găneşti, care găzduieşte pacienţi cu grave probleme psihice, va fi extinsă, până la finele anului viitor. Consiliul Judeţean (CJ) va construi un nou corp spitalului, cu demisol, parter şi două etaje, care va avea o capacitate de 50 de locuri (paturi). Contractul de lucrări, estimat la peste trei milioane de euro (cu TVA) va fi lansat la licitaţie, în scurt timp, documentaţia aflându-se, la acest moment, în procedură de validare la Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice (ANAP). Construcţia noului spital va demara anul acesta, iar societatea care va câştiga licitaţia va avea termen de 18 luni de la predarea amplasamentului pentru a finaliza lucrările, dar nu mai târziu de 31.12.2019, potrivit documentaţiei întocmite de către CJ. În toamna anului trecut, Unitatea Medico-Socială Găneşti găzduia 137 de bolnavi irecuperabili (capacitatea totală este de 141 de locuri), cu afecţiuni psihice grave, însă spaţiul este insuficient pentru numărul mare de solicitări pe care Consiliul Judeţean le are din partea aparţinătorilor altor persoane. Mai mult, legislaţia în vigoare prevede un spaţiu mai generos pentru cei internaţi, de şapte metri cubi de aer pentru fiecare pat, iar unitatea, la acest moment, nu îndeplineşte condiţiile impuse şi riscă să nu mai poată primi aviz de funcţionare, în viitor, dacă nu se conformează. "Proiectul vine în sprijinul unor oameni năpăstuiţi de soartă. Pentru unii, mai deschide câte cineva uşa şi îi mai vizitează, dar pe alţii, în afară de angajaţii de la Găneşti, nu îi mai vizitează nimeni", spunea, anul trecut, preşedintele CJ, Costel Fotea.

Citit 2796 ori Ultima modificare Vineri, 12 Ianuarie 2018 10:37

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.