În secolul XXI, încă se circulă ca pe tarla. Consiliul Judeţean vrea să scape de drumurile din pământ

În secolul XXI, încă se circulă ca pe tarla. Consiliul Judeţean vrea să scape de drumurile din pământ
Evaluaţi acest articol
(11 voturi)

Chiar dacă autorităţile judeţene se pregătesc să modernizeze, cu fonduri europene, câteva sute de kilometri de drumuri judeţene, instituţia urmând să implementeze, începând din acest an, cele mai importante proiecte de infrastructură din întreaga sa istorie, statisticile arată cu degetul către Consiliul Judeţean (CJ) Galaţi, care încă „păstoreşte”, în secolul XXI, peste 60 de kilometri de drumuri din pământ.

Din cei aproape 800 de kilometri de drumuri, câţi administrează Consiliul Judeţean Galaţi, peste 633 de kilometri sunt asfaltaţi, 93 de kilometri sunt pietruiţi, iar 64 de kilometri sunt din pământ, potrivit reprezentanţilor instituţiei. Multe dintre drumurile din pământ arată ca de tarla, iar pe unele dintre ele pot circula doar căruţele sau sătenii, la pas, întrucât sunt atât de pline de hârtoape, că niciun autoturism nu poate rămâne întreg după parcurgerea unui asemenea drum. Conducerea CJ a recunoscut că, de când le are în administrare, multe dintre segmentele de drum din pământ pe care le „păstoreşte” nu au beneficiat nici măcar o dată de lucrări, iar şansele ca acestea să fie modernizate sunt aproape nule.

„Din păcate, este o realitate crudă, dramatică. Acestea au fost drumuri comunale, dar în anul 2000, chiar mai devreme, au fost clasificate ca drumuri judeţene şi trecute la Consiliul Judeţean, pentru că, la acea vreme, Consiliul Judeţean avea foarte mulţi bani. Aşa am rămas cu ele în cârcă, deşi multe dintre ele nici nu sunt circulate. Vă dau exemplul unui drum din pământ care porneşte de lângă gardul Grădinii Zoologice. Continuă prin câmp şi iese la satul Traian, lângă Braniştea. Au circulat doar câteva căruţe pe acolo, nici cu bicicleta nu poţi să mergi pe el. La Nicoreşti (satul Branişte), am mers, personal, pe nişte hârtoape. Este un drum judeţean, o uliţă din pământ, unde am vrut să intru cu maşina şi nu am încăput. Un cioban a făcut o reclamaţie, că lui nu i se deszăpezeşte până la stână şi că drumul este judeţean, motiv pentru care am vrut să văd cu ochii mei ce este acolo. Am căutat drumul aproape o oră până l-am găsit. Într-adevăr, sunt drumuri judeţene din pământ pe care nu s-a investit nimic, care, din păcate, sunt drumuri de tarla. Un alt exemplu: este un drum judeţean din pământ între Crăieşti şi Jorăşti. Nu trece nimeni pe acolo, în afară de câteva căruţe care mai merg pe acolo, se duc şi aduc coceni. Chiar dacă îl fac, să zicem, îl pietruiesc, adresabilitatea este foarte mică, nu trece mai nimeni. Nu vine nimeni de la Jorăşti, să treacă peste deal să vină la Crăieşti şi să se ducă la Târgu Bujor. Este peste un deal. Este un drum între Băneasa şi Jorăşti tot în câmp, dar, fiind mai aproape, l-am făcut pe ăla”, ne-a declarat preşedintele Consiliului Judeţean, Costel Fotea.

CJ vrea să le predea comunelor drumurile ca de tarla

Şeful CJ ne-a spus că, în opinia sa, drumurile din pământ pe care sătenii circulă rar şi a căror adresabilitate este redusă ar trebui să revină în administrarea comunelor. „Voi face o identificare clară a acestor drumuri şi poate reuşesc să le scot din patrimoniul Consiliului Judeţean şi să le predau primăriilor. Acelea sunt drumuri săteşti, nu judeţene. Ce să fac? Să mă apuc să investesc milioane de euro într-un drum dintre Crăieşti şi Jorăşti, pe care nu circulă nimeni? În niciun caz nu voi face aşa ceva. Într-adevăr, lumea poate spune «în anul 2018 încă mai există drumuri judeţene din pământ? Ei se laudă că derulează proiecte de milioane de euro, dar de fapt nu au făcut sau nu fac nimic». Asta este realitatea, pe hârtie avem şi drumuri din pământ, a căror adresabilitate este extrem de mică. Numai anul trecut, am reparat aproximativ 30 de kilometri de drumuri din piatră. Am pus piatră, am compactat-o, am făcut şanţuri laterale, am făcut drumul Cerţeşti-Călmăţui. Pe astea din piatră le întreţinem. Inclusiv pe Braniştea-Schela este un drum de piatră pe care l-am refăcut anul trecut. Anul acesta îi vom face un podeţ, că este dărâmat”, ne-a declarat preşedintele Consiliului Judeţean.

Potrivit reprezentanţilor instituţiei, segmentele de drum judeţean din pământ sunt: Târgu Bujor – Roşcani, Crăieşti – Balinteşti, Corni – Băleni, Griviţa – Cudalbi, Cişmele – limita cu judeţul Brăila şi Vlădeşti – Roşcani.

Citit 5524 ori Ultima modificare Joi, 15 Februarie 2018 12:35

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.