Centura Galaţiului va primi finanţare europeană. Proiectul a obținut cel mai mare punctaj

Centura Galaţiului va primi finanţare europeană. Proiectul a obținut cel mai mare punctaj
Evaluaţi acest articol
(26 voturi)

Extinderea şi modernizarea drumului de centură al oraşului, cel mai amplu proiect de infrastructură al Galaţiului din ultimele decenii, pentru care Consiliul Judeţean (CJ) şi Consiliul Local (CL) şi-au dat mâna, a obţinut cel mai mare punctaj dintre toate proiectele de drumuri ale autorităţilor judeţene.

Anunţul a fost făcut, ieri, de către preşedintele Consiliului Judeţean, Costel Fotea, la finele şedinţei extraordinare a aleşilor judeţeni, care au mai acordat un vot favorabil acestei investiţii. "Centura Galaţiului este o prioritate. La sfârşitul lunii ianuarie, a intrat în verificări. Îmbucurător este faptul că am primit al doilea rând de clarificări, ceea ce ne îndreptăţeşte să credem că suntem pe drumul cel drept. Centura are peste 80 de puncte, este eligibilă. Trebuie 50 de puncte ca proiectul să fie declarat eligibil. În momentul de faţă, nu avem niciun drum judeţean depus pe SUERD (Strategia Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării - n.r.) care să aibă un punctaj atât de mare", a precizat şeful CJ.

Costel Fotea estimează că, cel târziu în vară, autorităţile judeţene vor primi undă verde pentru implementarea acestui proiect cu bani europeni. "Cred că până la sfârşitul lunii iunie-iulie, vom primi răspunsul final. Mi-am luat marjă de siguranţă, dar sper ca răspunsul să vină mult mai devreme", a afirmat reprezentantul CJ.

În ceea ce priveşte exproprierile pe care autorităţile le vor face pentru extinderea şi modernizarea Drumului de Centură, preşedintele Consiliului Judeţean a reiterat că "nu vom intra la exproprieri până nu vom avea contractul semnat. Acele gospodării, imobile - unii dintre cei expropriaţi vor fi societăţi comerciale, care îşi desfăşoară activitatea economică acolo - au fost evaluaţi şi vor fi evaluaţi de către o firmă specializată în exproprieri. Evaluarea este făcută de către un expert autorizat, conform legii. Nu o face Consiliul Judeţean. 10 la sută din cheltuielile eligibile pot fi acordate pentru despăgubiri, adică, până în trei milioane de euro", a declarat Fotea.

Reamintim că extinderea şi modernizarea Drumului de Centură se ridică la 40 de milioane de euro, dintre care 30 de milioane reprezintă cheltuieli eligibile (sunt asigurate din fonduri europene), iar restul cheltuielilor vor fi suportate de către Consiliul Judeţean şi Consiliul Local.

Amintim că pe lista exproprierilor se numără nu mai puţin de 55 de poziţii. Dintre acestea, 19 se referă la construcţii şi terenuri, la pachet, iar restul - la suprafeţe de teren de diferite dimensiuni. Patru dintre acestea vizează societăţi comerciale, iar 15 - anexe şi case (cele mai multe fiind anexe, conform reprezentanţilor CJ). Potrivit evaluărilor autorităţilor, suprafaţa ce urmează a fi expropriată pentru extinderea şi modernizarea Drumului de Centură este de 13.044 de metri pătraţi. Reprezentanţii instituţiei estimează că valoarea exproprierilor va fi cuprinsă între 6,5 şi 7 milioane de lei.

Citit 17436 ori Ultima modificare Vineri, 13 Aprilie 2018 00:50

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.