Guvernul Ali Baba şi cei 40 de… restanţieri

Guvernul Ali Baba şi cei 40 de… restanţieri
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Sunt comune cu datorii la venitul minim şi la ajutoarele de încălzire! * Preşedintele CJ Eugen Chebac acuză Guvernul * În top, Bălăşeşti şi Bereşti Meria, cu 6 luni întârziere *

„Aproape toate primăriile din judeţul Galaţi sunt aduse în echilibru financiar”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţului, Eugen Chebac, după ce în ultima şedinţă de plen a CJ s-a făcut o rectificare de buget.

Preşedintele a observat însă că „sunt multe lucruri care mă nemulţumesc astăzi, cu un guvern al României care de fapt nu există. Pot să vă spun că din această cauză avem 40 de comunităţi locale, din cele 65, care nu reuşesc să achite contribuţia pentru beneficiarii Legii 416 şi pentru ajutorul de încălzire”.

Astfel, preşedintele CJ a  dat exemple de comune care nu au asigurate, de foarte mult timp, de la bugetul de stat, venitul minim garantat: Independenţa n-a plătit de o lună, Brăhăşeşti, Cerţeşti, Drăgăneşti, Folteşti, Ghidigeni, Gohor – de 2 luni, Scânteieşti şi Nicoreşti, de peste 2 luni, Costache Negri, Drăguşeni, Negrileşti, Poiana, Schela – de 3 luni, Movileni, Nămoloasa şi Rediu - de 4 luni,  Bălăşeşti şi Bereşti Meria – cu restanţe de 6 luni.

În schimb, s-au alocat, de la bugetul de stat,  fonduri  pentru poduri şi podeţe, baze sportive „acolo unde nici măcar nu au început lucrările”, reproşează preşedintele CJ.

Restanţe şi la plata salariilor în primării? „Nu am cunoştinţă de plata salariilor la primării. Acum, prin rectificare, normal ar fi ca toţi să aibă chiar un excedent”. 

Sumele acordate la rectificarea bugetară, în ultima şedinţă a CJ, de aproape 15 milioane lei, au fost împărţite ţinând cont de numărul de locuitori ai localităţilor, inclusiv pentru Galaţi şi Tecuci, a precizat Chebac. 

„Voi avea un buget de rezervă şi pentru 2010, pentru că, după cum merg treburile, nu cred că vom avea buget aprobat până în februarie-martie 2010, iar angajamentele pe care le am pe proiectele depuse nu mă aşteaptă ca să am buget, trebuie să le finanţez”, ne-a asigurat preşedintele CJ.

Citit 644 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.