Moto: „se năruie oglinda şi zeii intră-n stânci
cresc aripile tainei şi putrezeşte cina –
ce negură se lasă de-acum tocmai atunci –
sunt iarbă până unde3 a ostenit lumina”
(Iolanda Cremene)
Ea, dacă vine, nu stă până/ se-ntoarce draga mea Stăpână,
şade picior peste picior – / o beau din ochi, foarte uşor!
O beau şi o mănânc pe toată/ că-i singură şi parfumată...
şi s-o fi săturat şi ea/ de când aşteaptă să mă ia!
O rog frumos...o rog, în fine,/ şi-mi număr zilele puţine,
îi dau gutui şi vin pelin – / cred c-o iubesc foarte puţin!
Ea, dacă pleacă, nu stă până/ când nu aude: „nu, Stăpână,
stai liniştită, este greu.../ dar vine de la Dumnezeu”!
