(!) am început să nu mai vreau, să nu mai pot
rămâne-aici, mă duc la loc, la timp, la mod,
mă nalţ încet, încet, încet.../ ştiu că sunt singurul poet
care-a (de)scris pământul tot şi cerul tot (!)
(!) a fost adânc pe sus, a fost înalt pe jos
cuvântul meu prea(ne)milos, (prea)credincios –
mi-a arătat cum să nu cad/ nici din rotund, nici din pătrat,
cum să rămân sclav de candori şi majestos (!)
(!) cuvântul meu – cel de la voi şi pentru voi,
prieten bun şi blând în pace şi-n război –
mi-a spus hotarnic şi mereu:/ nimic nu-i fără dumnezeu,
e-n veac de veacuri...şi acuma...şi apoi (!)
(!) vă scriu pe ţărnă psalmul bunului rămas –
clipa mi-a fost întotdeauna cât un ceas:
mă nalţ încet, încet, încet.../ ştiu că sunt singurul poet
în orice timp, în orice loc şi-n orice caz (!)
