Ş-acum l-aud - bătea la geam şi mă striga -
(zicea că-i Singur pe Pământ şi că nu are
un Loc al lui, numai al lui) - şi i-am deschis
cuviincios: era CUVÂNTUL DE ONOARE!!!
Venea de mult - dintr-un Demult şi dintr-un Timp
tulburător, sfinţit de Mama şi de Tata,
şi dintr-un Spaţiu-n care Lacrămile dor,
iar Veşnicia niciodată nu e gata!!!
Şi a tăcut puţin... şi-a zis că-i azvârlit
de colo-colo, parc-ar fi un Fitecine,
parcă n-ar fi cel care-a fost la Început...
şi a mai zis că Locul lui este la mine!!!
Ce pot să fac? - n-am încotro, mi-l însuşesc
şi mă declar - evlavios - la fiecare:
sunt un Bogat - cel mai Bogat - am ce vă da
definitiv: vă dau CUVÂNTUL DE ONOARE!!!
