Personalităţi distinse cu titlul suprem al oraşului. ”Îngerul inimilor de copil”, printre cetăţenii de onoare ai Galaţiului
Foto: Armin Kühn (sursa foto, site-ul Clinicii Universitare din Ruhr)

Personalităţi distinse cu titlul suprem al oraşului. ”Îngerul inimilor de copil”, printre cetăţenii de onoare ai Galaţiului
Dr. Eugen Săndică, alături de unul dintre micii săi pacienţi
Evaluaţi acest articol
(21 voturi)

Supranumit de pacienţii săi "Îngerul inimilor de copil", medicul gălăţean Eugen Săndică - unicul doctor din lume care a operat pe cord deschis un bebeluş de doar 660 de grame, salvându-i viaţa - a devenit, prin votul consilierilor locali, Cetăţean de Onoare al municipiului Galaţi. Reputatul chirurg cardiovascular se alătură celorlalte patru personalităţi pe care, în cursul anului 2018, aleşii le-au considerat demne să primească titlul suprem de recunoaştere din partea oraşului: dirijorul Gheorghe Victor Dumănescu, regretatul muzician Puiu Creţu, Rodoclia Zamfirescu, preşedinte şi responsabil cultural al Comunităţii Elene din Galaţi, şi dr. Gheorghe Bugeag.

"În România, în fiecare an, se nasc aproximativ 1.000-1.200 de copii cu malformaţii cardiace, pentru aceştia existând insuficiente resurse terapeutice în România. Dr. Eugen Săndică a înţeles această problemă majoră şi a contribuit fundamental la rezolvarea celor mai multe cazuri care nu au putut fi salvate în ţară", se arată în scrisoarea de recomandare semnată de dr. Alin Nicolescu, transmisă aleşilor locali. Aceştia au aprobat, la finele săptămânii trecute, acordarea titlului de Cetăţean de Onoare al municipiului Galaţi gălăţeanului Eugen Săndică, unul dintre cei mai valoroşi chirurgi cardiopediatrici din Europa.

Dr. Eugen Săndică

"Există oameni binecuvântaţi de Dumnezeu, dispuşi să ajute, care trăiesc numai pentru alţii, influenţând în bine viaţa celor care au avut şansa să le stea prin preajmă. Un astfel de om este domnul doctor Eugen Săndică, chirurg cardiovascular, doctor în medicină, supranumit de pacienţii săi «Îngerul inimilor de copil»", aşa începe Laudatio scris de dr. Aurel Nechita, la adresa colegului său, dr. Eugen Săndică.

Potrivit raportului de specialitate al hotărârii votate de aleşi, Eugen Săndică a absolvit, în 1985, Liceul de Ştiinţe ale Naturii Galaţi, iar în 1991, Facultatea de Medicină Generală din Bucureşti. În perioada 1992-1992, a fost medic stagiar la Spitalul Judeţean "Sf. Apostol Andrei" Galaţi. În 1998, a înfiinţat, împreună cu prof. dr. Grigore Tinică, Secţia de Chirurgie Cardiovasculară din Centrul de Cardiologie de la Iaşi. În prezent, este directorul Centrului de Malformaţii Cardiace Congenitale - Centru Inimii şi de Diabet din Bad Oeynhausen, Germania, pe care l-a înfiinţat în 2008.

Medicul gălăţean "este permanent conectat cu sistemul medical românesc, prin intermediul numeroşilor pacienţi români care apelează pentru intervenţii chirurgicale pe cord la renumitul chirurg. Astfel, dr. Eugen Săndică a operat pe cord deschis un bebeluş din România de doar 660 de grame, fapt unic în analele chirurgiei cardiace", se arată în raportul de specialitate al hotărârii prin care aleşii au decis să-i ofere titlul de Cetăţean de Onoare al municipiului Galaţi, considerând că merită "toată atenţia societăţii gălăţene şi răsplătirea tuturor eforturilor sale".

Dirijorul Gheorghe Victor Dumănescu

Tot prin votul aleşilor locali, maestrul Gheorghe Victor Dumănescu a devenit Cetăţean de Onoare al municipiului Galaţi. Propunerea a venit din partea lui Teodor Niţă, directorul Teatrului Naţional de Operă şi Operetă "Nae Leonard" din Galaţi.

Absolvent al Liceului "Vasile Alecsandri" din Galaţi şi al Conservatorului "George Enescu" din Iaşi, Dumănescu a fost profesor de orchestră şi orchestră de cameră în cadrul Liceului de Muzică din Galaţi, în perioada 1967-1969. În anul 1969 este numit dirijor al corului "Gavriil Musicescu" al Filarmonicii "Moldova" din Iaşi, pentru ca în 1974 să fie numit dirijor al Operei Române din Iaşi, timp de zece ani, după care ajunge la Opera Română din Cluj-Napoca. Din 1984 este numit conferenţiar universitar în cadrul Conservatorului "Gheorghe Dima" din Cluj-Napoca.

A fost distins cu Meritul Cultural în grad de Ofiţer Comandor (2004), respectiv, trofeul "Lya Hubic" în 2003.

"De-a lungul carierei sale internaţionale, maestrul Victor Dumănescu a revenit în mod constant la Galaţi, implicându-se în viaţa muzicală a cetăţii dunărene şi susţinând Teatrul Muzical în realizarea unor evenimente istorice", subliniază Teodor Niţă.

Muzicianul Puiu Creţu

Aşa cum aţi putut afla din ziarul "Viaţa liberă", aleşii locali au decis să-i acorde post mortem titlul de Cetăţean de Onoare al municipiului Galaţi regretatului muzician Puiu Creţu, cel care a înfiinţat în anul 1967 Casa de Cultură a Studenţilor din urbea noastră şi celebra trupă "Cristal". Instrumentist şi compozitor de excepţie, Puiu Creţu a obţinut premii la festivaluri naţionale de rock şi jazz alături de membrii trupei sale, după cum se arată în raportul de specialitate al hotărârii votate de aleşi.

Distincţia i-a fost înmânată fiicei lui Puiu Creţu, în cadrul Festivalului "Danube Jazz & Blues".

Rodoclia Zamfiropol duce tradiţia mai departe

Rodoclia Zamfiropol, preşedinte şi responsabil cultural al Comunităţii Elene din Galaţi, vicepreşedinte al Uniunii Elene din România, a devenit, prin votul secret al consilierilor locali, Cetăţean de Onoare al municipiului Galaţi, în semn de apreciere pentru activitatea sa.

Potrivit raportului de specialitate, "calităţile de purtător şi păstrător al culturii şi limbii, al portului, obiceiurilor şi tradiţiilor o recomandă pe Rodoclia Zamfiropol drept un creator de patrimoniu material şi imaterial, un performer capabil să transmită modele culturale şi tradiţionale".

Dr. Gheorghe Bugeag

Tot prin votul aleşilor locali, dr. Gheorghe Bugeag, consilier local ALDE, a devenit Cetăţean de Onoare al municipiului Galaţi, la propunerea consilierului local PSD Zanfir Ilie, directorul Bibliotecii "V. A. Urechia".

"La împlinirea frumoasei vârste de 75 de ani, trei sferturi de veac tumultuos, merită toată atenţia societăţii gălăţene şi răsplătirea tuturor eforturilor sale pentru propăşirea spirituală şi materială a oraşului nostru, prin acordarea binemeritată a titlului de Cetăţean de Onoare al municipiului Galaţi, distincţie care înnobilează atât persoana cât şi întreaga comunitate", se arată în adresa semnată de Zanfir Ilie.

Bugeag este consilierul local cu cele mai multe mandate. În ceea ce priveşte activitatea profesională, medicul s-a implicat în mod deosebit în viaţa medicală, activând de zeci de ani la Spitalul Judeţean Galaţi şi este "cel care a înfiinţat primul Laborator de Medicină Nucleară din Moldova şi a introdus ecografia în judeţul Galaţi", după cum se arată în raportul de specialitate care însoţeşte hotărârea aleşilor.

Câţi Cetăţeni de Onoare are Galaţiul

Dacă sunteţi curioşi să aflaţi cine sunt cei care, de-a lungul timpului, au primit cetăţenia de onoare a municipiului Galaţi puteţi accesa secţiunea dedicată special acestora pe portalul Primăriei municipiului Galaţi - www.primariagalati.ro. Aşa veţi afla, de pildă, că în decembrie 1993, Ilie Ilaşcu, Andrei Ivanţoc, Tudor Petrov Popa, Alexandru Lesco şi Petru Godiac din Tiraspol au primit, "pentru înaltul exemplu de demnitate şi patriotism", supremul titlu de Cetăţean de Onoare al Galaţiului.

Potrivit listelor afişate pe portalul administraţiei locale, din anul 1993 şi până în 2016, au fost decernate nu mai puţin de 113 titluri de "Cetăţean de Onoare" al municipiului Galaţi. Lor li se adaugă cele 14 personalităţi care au primit această recunoaştere supremă din partea oraşului de-a lungul anului 2017. Iar lista va fi întregită cu cele cinci titluri decernate în acest an. În concluzie, Galaţiul numără, până acum, dacă Primăria nu a uitat vreun nume, 132 de Cetăţeni de Onoare.

Cine primeşte Premiul municipiului Galaţi [CLICK AICI]

Citit 6126 ori Ultima modificare Joi, 29 Noiembrie 2018 01:26

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.