Toate microcentralele de cartier sunt gata

Toate microcentralele de cartier sunt gata
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Primăria Galaţi a anunţat ieri, printr-un comunicat de presă, că toate cele 24 de microcentrale de cartier sunt sunt gata şi puse în funcţiune. Cu toate acestea, din cauza „stării deplorabile” a unor subsoluri de bloc aflate în administrarea unor asociaţii de proprietari, furnizarea de energie termică la aceste imobile a fost sistată, până la remedierea situaţiei.

Primăria municipiului Galați anunţă că a finalizat investiția, în valoare de 2.638.520 de lei (fără TVA), pentru transformarea celor 24 de puncte termice (PT) și stații de căldură (SC) în microcentrale de cartier. „Toate cele 24 de microcentrale de cartier sunt puse în funcțiune și furnizează agent termic pentru aproximativ 6.000 de apartamente și mai multe instituții publice”, anunţă comunicatul Primăriei.

Din păcate, se pare că nu toate asociațiile de proprietari s-au îngrijit să verifice instalația blocurilor și să se asigure că aceasta este pregătită să transporte agentul termic către consumatori. „Din cauza stării deplorabile a subsolurilor unor blocuri și a instalațiilor degradate aflate în administrarea asociațiilor de proprietari, SC Calorgal SA s-a confruntat cu o serie de avarii, motiv pentru care operatorul a fost obligat să sisteze furnizarea de agent termic pentru câteva imobile, întrucât pierderile de apă erau foarte mari. Din cele 12 blocuri arondate PT 50 din cartierul Micro 14, primesc agent termic nouă dintre ele. Căminele 1 și 2 și blocul B nu sunt alimentate, din cauza problemelor apărute în subsolul acestora și pe rețea”, se afirmă în comunicatul citat.

Responsabilitatea întreținerii instalației din interiorul blocurilor revine asociațiilor de proprietari, reaminteşte sursa citată, continuând: „Reprezentanții acestora beneficiază însă de sprijinul SC Calorgal SA pentru rezolvarea problemelor, în așa fel încât să fie reluată cât mai repede furnizarea căldurii pentru toate apartamentele arondate. Sincope în alimentarea cu energie termică au mai apărut la PT CSG din cartierul Micro 40, din cauza furtului termoizolației unor conducte primare, și la SC 32 din Micro 19 - din cauză că unii dintre cetățenii ale căror apartamente au fost debranşate de la rețea nu și-au blindat instalația”.

„Tariful de principiu” propus de Calorgal şi aprobat de Consiliul Local Galaţi este de 395,4852 lei/Gcal, pentru energia termică produsă pe bază de gaz metan şi distribuită prin cele 24 centrale termice zonale, începând cu decembrie 2018. Acest tarif urmează a fi ajustat după o perioadă de aplicare de minimum trei luni.

Lista microcentralelor de cartier

Punctele termice şi staţiile de căldură transformate în microcentrale de cartier sunt următoarele:

Zona Port –  PT P2 – Asociația 246 (Cămin LTG – scara 1), Asociația 810 (Cămin 1, Cămin 2), Asociația Dima & Fiii SA 1 (SC Dima & Fiii SA – cămin nefamiliști), Asociația Dima & Fii SA 2 (SC Dima & Fiii SA – cămin nefamiliști), Asociația nr. 147 (cămin familiști);

Mazepa - SC 14 – Asociația 155 – bloc G4 (scara 1), Asociația nr. 824 ”Ancora” – bloc G2 (scara 1);

- SC 16 – Asociația nr. 198 – bloc Salcia 1 (scările 1 și 2) și bloc Salcia 2 (scările 1 și 2);

Țiglina  I - PT 0 – Asociația 218 – bloc I7 (scara 1), Asociația 224 – bloc I6 (scara 1), Asociația 299 – bloc I5 (scara 1);

- PT 2 – Asociația 231 – bloc I1 (scara 1, etaj P – 11);

- PT 3 – Asociația 200 – bloc A3 (scara 1), bloc A4 (scara 1), Asociația 830 – bloc A1, bloc A2;

- PT 4 – Asociația 214 – bloc I3 (scara 1);

- PT 9 – Asociația 213 – bloc I4 (scara 1);

Țiglina III –  SC 17 – Moldovulcan SA – cămin Moldovulcan;

Micro 19 –  SC 32 – Asociația 463 – bloc L1 (scările 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7), Asociația 466 – bloc L2 (scările 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7), Asociația 400 – bloc L3 (scările 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7), Asociația 469 – bloc F4 (scările 1, 2, 3, 4), Asociația 403 BIS – bloc Q1 (scările 1, 2, 3);

- SC 33 – Asociația 402 – bloc G2 (scările 1, 2, 3), Asociația 415 – bloc O9 (scara 1), Asociația 440 – bloc G6 (scara 1), Asociația 475 – bloc R9 (scările 1, 2, 3), Asociația 479 – bloc R10 (scările 1, 2, 3);

- SC 50 – Asociația 477 – bloc Sănătatea 38, Asociația 478 – bloc 60 de apartamente, Asociația 480 – bloc G5 (scările 1, 2, 3);

Micro 21 –  SC 43 – Asociația 553 – bloc G13 (scările 1, 2, 3, 4, 5, 7), CC INSOL SPRL Filiala Galați – Cămin Apaterm SA, Confort SA – cămin C6 – SC Confort SA;

Aurel VlaicuPT Liceul Metalurgic – Asociația 859 – bloc C (scara 1);

Micro 14PT 50 - ICMRS – Asociația 805 – cămin bloc J (scara 1), Asociația 808 – bloc D (scara 1), Asociația 811 – cămin 1 și cămin 2, Asociația 813 – bloc A (scara 1), Asociația 816 – bloc B (scara 1) și bloc C (scara 1), Asociația 843 – bloc E, Asociația 879 – bloc I, Asociația 887 – bloc H, Asociația 890 – bloc G, Asociația 891 – cămin F;

Micro 39 - SC 6 – Asociația 807 – bloc Trefo (scara 1);

- SC 7 – Asociația 877 – bloc B2 (scara 1);

Micro 40 - PT CSG – Asociația 612 – Mehid 2, cămin C2 (scara 1), cămin C3 (scara 1), cămin C4 (scara 1), Asociația 627 – cămin C2 (scara 1), Asociația 628 – cămin C5 (scara 1), Asociația 629 - cămin C6 (scara 1), Asociația 889 – bloc C1 (scara 1);

- SC 3 – Asociația 612 – cămin Mehid 1, Teleconstrucția SA – cămin Teleconstrucția (scara 1);

- SC 1 – Asociația 603 – blocurile A1, A2, A3, A4;

PT CFR 1 - instituțiile de pe strada Domnească nr. 102 (Serviciul Public Comunitar Local pentru Evidența Persoanelor, Serviciul Public Comunitar pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor Simple, Serviciul Public Comunitar Permise Conducere și Înmatriculare Auto, Serviciul Poliției Rutiere, Secția 5 Poliție);

PT Cristal - Instituția Prefectului și blocul Cristal (în care funcționează mai multe instituții publice);

PT Policlinică - Facultatea de Medicină și Farmacie, o serie de cabinete medicale și Casa Armatei;

PT Plombă – Colegiul Medicilor și Sala de Sport Pușkin.

Citit 3550 ori Ultima modificare Miercuri, 19 Decembrie 2018 17:26

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.