Evaluaţi acest articol
(19 voturi)
5 comentarii

În numele consilierilor locali liberali, liderul organizaţiei municipale a PNL Galaţi, Alexandru Şerban, a cerut ieri, în conferinţă de presă, demiterea directorului societăţii Transurb, Mihai Cadinoiu, motivată de numeroasele probleme şi scandaluri care au marcat activitatea companiei publice de transport.

„Pe principiul că un kilometru are 800 de metri, la Transurb, biletul de 5 lei are valoarea de 4 lei!”, a sintetizat, ironic, consilierul local PNL Onuţ Atanasiu, cel mai recent scandal generat de compania publică de transport în comun: punerea în vânzare a unor bilete pe care preţul tipărit este de 5 lei, dar pe care este aplicată o ştampilă greu lizibilă cu preţul 4 lei.
„Dacă este aşa cum spune dl director de la Transurb, că au fost tipărite premergător luării unei hotărâri de Consiliu Local, din punctul meu de vedere măsura normală era distrugerea lor, iar cel care a dat comanda tipăririi să plătească acele bilete! Cel mai probabil ar fi dorit să facă această mărire de tarif acum, dar din cauza alegerilor europarlamentare au decis să o amâne”, a declarat liberalul Alexandru Şerban.

Proces

Politicianul a anunţat că astăzi, la Tribunalul Galaţi, este programat primul termen al procesului intentat de Sindicatul Şoferilor Liberi din Transurb împotriva hotărârilor prin care a fost diminuată organigrama companiei şi se fac concedieri considerate ilegale. Potrivit consilierului Şerban, sindicaliştii acuză că deciziile privind restructurarea şi reorganizarea societăţii prin reducerea personalului au fost luate unilateral de conducerea Transurb, fără consultarea sindicatului, aşa cum prevede legea. Faptul că paşii legali nu au fost respectaţi a fost confirmat şi de Inspectoratul Teritorial de Muncă, motiv pentru care s-a ajuns la proces.
„Practic, situaţia de la Transurb este, la modul cel mai serios, de plâns. Conducerea societăţii generează nişte probleme foarte grave, drept urmare cerem inclusiv demiterea domnului director Cadinoiu!”, a declarat Şerban.

Ce spune managerul Transurb

Contactat telefonic, directorul general al Transurb, Mihai Cadinoiu, ne-a declarat că nu va mai fi nevoie de concedieri în companie: „Pe cale naturală, personalul s-a diminuat şi astfel am ajuns la numărul prevăzut în organigramă, de 771 de salariaţi, deci nu mai sunt necesare concedieri. Motiv pentru care preavizele transmise salariaţilor au fost retrase. Prin urmare, şi procesul care vizează organigrama a rămas fără obiect şi fără cauză. Nu am niciun motiv să-mi dau demisia. N-au decât să mă demită”, ne-a declarat Mihai Cadinoiu.

Citit 4252 ori Ultima modificare Sâmbătă, 23 Martie 2019 17:06

5 comentarii

  • postat de Florin Luni, 25 Martie 2019 09:57 93.122.132.*** Link la comentariu
    3
    4

    Va mai aduceti amninte cand dadeati cu piatra in "cascarabete". Atunci te putei deplasa repede in orice punct al orasului, in plus, Primaria incasa bani, din licente si din impozite. Acum, Primaria cheltuieste bani, trasportul e o gluma proasta, cine a castigat? Simplu contribuabil plateste ca intotdeauna prostia asa zisilor "manageri". Niste hahalere numite politic, lipitori de afise, cel mai probabil straini de orice scoala.

    Raportează
  • postat de Arronax Vineri, 22 Martie 2019 19:39 188.24.209.*** Link la comentariu
    2
    11

    Când aduceți autobuzele alea noi?Până în 2040 ajung?

    Raportează
  • postat de HAHAHA Vineri, 22 Martie 2019 10:32 194.105.20.*** Link la comentariu
    2
    18

    HA HA HA HA !!!! Cica MONOPOL - in FALIMENT !!!!

    Raportează
  • postat de Ochiul public Vineri, 22 Martie 2019 10:15 95.76.32.*** Link la comentariu
    4
    30

    „Nu am niciun motiv să-mi dau demisia. N-au decât să mă demită”
    Deci, la câte s-au scris, cu argumente, cu elocvența faptelor, dar și a situației reale incontestabile de cvasifaliment al Transurb, politrucul ăsta - pe care nu îl recomandă nimic în domeniu de vreme ce dumnealui era as (pe bune) la pescuit și popice - nu găsește altceva mai bun de făcut decât să adopte atitudinea de vechil cu spatele tare la partid.
    El știe că PSD-ALDE-UNPR au majoritatea indestructibilă în Consiliul Local și-l doare în paișpe pneuri de călători și cetăeni în general.
    Iată de ce la următoarele alegeri trebuie votat cu orice numai cu ăștia care au fost în scaune la butoane nu. Măcar, dacă e să ne mai prostească unii, săp nu fie tot aceiași. Adică, dacă tot e să fim proști, să nu fim chiar cretini.

    Raportează
  • postat de Iancu Jianul Vineri, 22 Martie 2019 07:35 188.24.197.*** Link la comentariu
    4
    24

    Pestele de la cap se impute, iar acest popor de la propria educatie primita!
    A vazut ca-i sare lumea in cap, si s-a speriat gata concedieri... am completat mult ce nu aveam acasa, si bate si la ochiul orbului! Urat catun, transport penibil... toamna intr-un bus ploua direct pe mine! Pana nu se repara gropile noi, si autubuze noi... la vremuri noi tot NOI!

    Raportează

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.