Când va fi gata modernizarea Parcului Eminescu(Foto)
Foto: Iulia Kelt

Când va fi gata modernizarea Parcului Eminescu(Foto)
Evaluaţi acest articol
(21 voturi)

O nouă fântână arteziană, cu bazin circular, din a cărei duză de bronz va ţâşni un jet vertical de apă, îi va întâmpina pe gălăţeni la intrarea dinspre strada Domnească a Parcului „Mihai Eminescu”, aflat în plină modernizare. Potrivit panoului de şantier, investiţia ar trebui să fie gata în luna iulie a acestui an. Progresul lucrărilor se poate observa dincolo de gardul nou, pe care mulţi dintre gălăţeni nu-l privesc deloc cu ochi buni, aşa cum fac şi cu clădirea „Haremului”, care ocupă o bună bucată din parcul Galaţiului.

Pentru modernizarea Parcului „Eminescu”, Primăria municipiului Galaţi a încheiat, în urma licitaţiei, un contract în valoare de peste 4,1 milioane de lei cu TVA, cu firma Rovis Lider SRL. Lucrările au început în iulie 2018, iar la finele anului trecut progresul raportat de administraţia locală era de 31 la sută. În prezent, stadiul modernizării se poate observa lesne de către gălăţenii nerăbdători să-şi recapete locul de socializare, de odihnă şi promenadă.

Potrivit reprezentanţilor administraţiei locale, firma Gospodărire Urbană s-a ocupat de toaletarea arborilor. Cele mai multe dintre plantările de copaci sunt deja realizate, arborii cu probleme au fost tăiaţi conform proiectului, iar rădăcinile lor au fost scoase.

La finele săptămânii trecute, se lucra la amenajarea noii fântâni arteziene, la sistemul de iluminat al parcului, dar şi la consolidarea treptelor şi plăcii pe care este aşezată statuia poetului Mihai Eminescu. Autorităţile au precizat că nu se intervine asupra monumentului, care este protejat de garduri.

De îndată ce aceste intervenţii se vor finaliza, va începe realizarea aleilor. Potrivit proiectului votat de consilierii locali, aleile vor fi pavate cu granit, se vor construi şi monta două cabine cu aspect vintage, una pentru portar, cu spaţii vitrate, şi va fi va fi reabilitat şi reamplasat aici Foişorul din Parcul CFR. Aşa cum se poate vedea, s-a intervenit şi la podul rustic de peste lac, realizat după modelul Parcului "Ioanid" din Bucureşti, din piatră specială de Ulmeni, lucrare realizată de către Vasile Petrescu a cărui semnătură "V. Petrescu" şi inscripţia "Ing. rustician 1913", sunt săpate în cimentul uneia dintre "buturugile" din beton armat. Lucrările vizează şi bazinul lacului, gradenele şi arteziana existentă.

„Harem” după perdea

Din păcate, o bună bucată din parc va rămâne, în continuare, sub construcţia-kitsch cu etaj, ridicată peste fosta toaletă publică, în care funcţionează "Harem Night Club". Conform proiectului votat de aleşi, "construcţia situată pe terenul parcului va fi obturată cu împrejmuire de şase metri înălţime, cu print pe mesh, cu imagini istorice din zona străzii Domnească. Perdeaua perimetrală va fi prinsă pe o structură metalică din ţeavă rectangulară zincată, fixată în fundaţii izolate de beton armat".

O istorie impresionantă

Amenajat între anii 1880-1881, pe locul fostului depozit de gunoaie din centrul oraşului Galaţi, şi inaugurat cu ocazia "jubileului" domniei Regelui Carol I, Parcul „Eminescu” face parte din patrimoniul istoric al oraşului. Pe Lista Monumentelor Istorice gălăţene se află nu numai parcul, ci şi prima statuie din România a poetului Mihai Eminescu, dezvelită în 1911, întreaga zonă fiind cuprinsă în Ansamblul urban „Strada Domnească”.

Citit 5939 ori Ultima modificare Miercuri, 27 Martie 2019 10:39

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.