Bariera lui Avram

Bariera lui Avram
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Minunându-se parcă de ea însăşi, bariera din faţa Centrului Cultural „Dunărea de Jos” a înţepenit de jumătate de an în poziţie verticală, ca un semn al perpetuei exclamări. Obstacolul în calea maşinilor este amplasat chiar lângă peretele-televizor.

Directorul Centrului Cultural, consilierul local PC  Răzvan Avram, a spus că a luat decizia montării acestei bariere pentru reglementarea parcării în zonă.

Care, apropo e o parcare publică, amenajată de Primărie, cu bani de la bugetul local, şi totodată zonă de acces către blocul A1.

Avram, membru în Comisia de Urbanism a CL, nu a solicitat nici autorizaţie de la Primărie şi nu avea idee nici cât a costat înfiinţarea barierei!

Ulterior, din lipsă de bani, a renunţat la plata poliţiştilor comunitari paza fiind asigurată acum, prin rotaţie, de angajaţii instituţiei de cultură.

Şi ce dacă viceprimarul Nicuşor Ciumacenco a repetat întruna că bariera trebuie demolată? Avram a făcut urechea toacă.

Citit 801 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.