S-au majorat salariile la Transurb

S-au majorat salariile la Transurb

Anca Melinte
Evaluaţi acest articol
(16 voturi)
8 comentarii

După o grevă de avertisment care a bulversat transportul public local de persoane, după negocieri eşuate, încordare şi tensiuni care durează din luna februarie, conflictul de muncă de la Transurb s-a stins în sfârşit. Contractul Colectiv de Muncă a fost semnat şi înregistrat, iar angajaţii operatorului de transport urmează să beneficieze de majorări la salariul tarifar.

După cum am aflat de la consilierul local PNL Onuţ Atanasiu, joi noaptea, Sindicatul Şoferilor Liberi din Transurb şi conducerea companiei publice au ajuns la un acord şi au semnat Contractul Colectiv de Muncă, documentul fiind înregistrat vineri dimineaţă la Inspectoratul Teritorial de Muncă. Semnarea documentului pentru care se negociază încă din februarie a depins de majorarea preţului pe kilometrul parcurs de mijloacele de transport în comun.
Decizia, aşteptată cu înfrigurare, deopotrivă de sindicalişti şi de conducerea Transurb, a fost votată joi, în şedinţa Consiliului Local şi prevede preţul de 12,75 lei/km parcurs de tramvaie, 7,44 lei/km parcurs de troleibuze şi 8,27 lei/km parcurs de autobuze. După cum ne-a precizat Onuţ Atanasiu, grupul PNL a insistat pentru adoptarea noului preţ pe kilometru, iar votul dat de grupul PNL a fost condiţionat nu doar de majorarea dorită de Transurb, ci şi de eliminarea celorlalte măsuri - reduceri de capacităţi de transport, eliminări de trasee - care ar fi dus la creşterea timpului de aşteptare în staţii.
Creşterea preţului pe kilometru permite acordarea de creşteri salariale: "În medie, 250 de lei la salariul tarifar, începând cu luna mai, şi 150 de lei, de la 1 septembrie", spune consilierul liberal.

Ce spune directorul Transurb

"Faptul că am reuşit să ajungem la un moment de înţelegere şi de conştiinţă colectivă mă mulţumeşte întrutotul. Sunt sigur că, ajungând la acest punct, Transurb are viitor! Le mulţumesc tuturor celor care, anul acesta, au învestit încredere în mine", ne-a declarat directorul Mihai Cadinoiu, despre semnarea contractului colectiv de muncă.

Ce spune Sindicatul

"Noi ne-am atins în proporţie de 95 la sută scopul privind grila de salarizare. Creşterile salariale nu sunt spectaculoase: în medie 250 de lei la salariul tarifar. În ceea ce priveşte ogranigrama, aşa cum am spus şi anul trecut, nu suntem împotriva reducerii de personal acolo unde nu trebuie. Dar nu poţi să dai mecanici afară când tu ai autobuzele praf şi să înmulţeşti personalul TESA, să păstrezi «sinecuriştii»", spune liderul sindical, George Preda.

În aşteptarea autobuzelor noi

"Pentru următoarele luni, nu ştim câte - şase, opt, zece - va fi un climat de linişte în Transurb, dar tot mai avem o durere: autobuzele! A devenit o aventură să scoţi un autobuz pe stradă! Le legăm cu sârmă, dar până când?! Noroc că avem colegi responsabili, care nu-şi bat joc de meserie şi ştiu că de şurubul ăla pe care îl strâng depinde siguranţa unor oameni. Avem şi noi copii, soţii, părinţi, rude care merg cu aceste autobuze şi ne gândim de două ori atunci când le dăm drumul din hala de reparaţii. Dacă vor veni şi autobuzele şi tramvaiele noi, dacă se vor repara liniile de tramvai, transportul în Galaţi va avea un viitor, dacă nu, nu", ne-a mai spus George Preda.

Citit 6248 ori Ultima modificare Vineri, 07 Iunie 2019 13:30

8 comentarii

  • postat de Cetatean Luni, 03 Iunie 2019 08:05 84.117.41.*** Link la comentariu
    0
    5

    Primarule care nu vei mai fi primar in veci
    priveste si invata de la Emil Boc ce inseamna transport
    public civilizat, econom si curat.
    https://youtu.be/0f2xbJSJAFU

    Raportează
  • postat de CIBI Duminică, 02 Iunie 2019 19:33 95.76.1.*** Link la comentariu
    2
    1

    NESIMTIRE. TREBUIA SA SA MAJOREZE SERVICIILE TRANSURB. AU UITAT DE GRAFICE DE CIRCULATIE, AU UITAT CA SALARIILE SUNT IN CONCORDANTA CU SERVICIILE . LA BILETE CONTROLEAZA CU MARE SARGUINTA LA PROGRAM SI CALITATEA TRANSPORTULUI NIMIC. CUM ESTE POSIBIL SA MERGI IN CONDITII INUMANE DAR SA AUZI CA SI-AU MARIT SALARIILE??????DEGRADANT. UMILITOR. RUSINE .DE ASTA ATI ELIMINAT MAXI TAXI????? SA VA MARITI SALARIILE??????

    Raportează
  • postat de Akbar Duminică, 02 Iunie 2019 16:09 188.24.207.*** Link la comentariu
    1
    3

    Foarte bine ca s-au majorat. Dar de unde ? De la buget, coane Fanica, de la buget. Finantam cauciucurile, combustibilul, piesele de schimb, duhorile si cocina din tigaile denumite pompos autobuze.
    Pepiniere de partid, unde toti lipitorii de afise isi gasesc culcus la umbra...

    Raportează
  • postat de Guru Duminică, 02 Iunie 2019 07:00 5.13.185.*** Link la comentariu
    1
    10

    Anonimule cand era MAXI -TAXI se vorbea urat de ei [ ca fumeaza in masina ,se cearta intre ei care ajunge mai repede la semafor si i-a clientii ,ca stau atarnati cu minuntele dupa clienti , ca mergeau ca nebunii si oamenii stateau inghesuiti ca sardelele la orele de varf, se facea evaziune fiscala ca niciodata nu se spunea ce incasari se facea si nu se platea cartile de munca la soferi de catre unii asa zisi patroni Duci dorul evaziunii celor care nu plateau cartile de munca?

    Raportează
  • postat de Anonim Sâmbătă, 01 Iunie 2019 10:23 79.116.104.*** Link la comentariu
    12
    15

    "Tara europeana", daca eram intr-o tara normala, directorul Transurb isi dadea demisia pentru anularea traseelor de la orele de varf. In Galati primeste marire de salariu, a facut cincinalul in 3 ani.

    Sincer va spun domnului primar, desfiintati TOT Transurbul si lasati privati ca in ritmul asta nu se mai poate.

    Autobuzele ard in mers
    Stam ca sardinele in autobuze cu persoanele strazii care dorm in ele
    Igienizarea lor nu s-a facut niciodata (nu glumesc, nu au buget prins pentru asa ceva, uitativa pe hotararile de consiliu local). Daca vomita unul pe scan, pe voma ne asezam copii.
    Conducatorii auto nu respecta regurile de trafic(stie tot galatiu ca rosu pentru ei inseamna sa accelerezi)
    Am ajuns sa regreatam Maxi Taxi-urile pentru ca eram tratati cu mai mult respect decat ne va trata vreodata Transurb-ul.

    Raportează
  • postat de Alin19 Sâmbătă, 01 Iunie 2019 09:13 5.13.242.*** Link la comentariu
    1
    27

    Marea problema la Transurb nu erau salariile ci sunt autobuzele vechi,uzate ,SH care nu mai fac față traseelor.Aduceti autobuze noi și cât mai repede,nu la Pastele cailor,oferiți condiții decente pentru prețul mare al biletului.

    Raportează
  • postat de ADYtza74 Sâmbătă, 01 Iunie 2019 08:16 5.13.208.*** Link la comentariu
    6
    20

    Acum urmeaza scumpirea de bilete.

    Raportează
  • postat de MIMI Sâmbătă, 01 Iunie 2019 07:11 5.13.176.*** Link la comentariu
    0
    32

    La Gospodarire Urbana cind se dau afara pensionarii si reducem din personalul tesa SUPRAAGLOMERAT????Dle Ardean faceti ceva in al 12 lea ceas si pt cresteri de salariu la bietii oameni care MUNCESC CU ADEVARAT si reduceti cei 6 DIRECTORI CARE NU FAC NIMIC SI NU INVESTESC in nimic SPERAM CA SUNTEM AUZITI!!!!

    Raportează

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro