S-au terminat lucrările la conducta spartă de pe Stadionului

S-au terminat lucrările la conducta spartă de pe Stadionului

Anca Melinte
Evaluaţi acest articol
(11 voturi)
2 comentarii

Lucrările la magistrala a cărei avariere a dus la privarea de apă pentru 27 de ore a unei jumătăţi de oraş, weekendul trecut, s-au finalizat, anunţă Apă-Canal. Intervenţiile, care au durat o săptămână, au constat în cămăşuirea magistralei vechi de aproape 40 de ani, grav afectată şi a cărei termen de utilizare este, de multă vreme, depăşit.

"În noaptea de 6-7 iunie 2019, personalul Apa Canal SA Galaţi a finalizat lucrările de cămăşuire a întregului tub de beton avariat, de pe conducta magistrală Dn800mm – strada Stadionului. De asemenea, pentru punerea în siguranţă a tronsonului respectiv de conductă, au fost montate piese din oțel și pe tuburile de beton din lateralele celui avariat. Practic, piesele confecționate și adaptate în teren au fost montate pe o lungime de circa şapte metri de conductă", a precizat Cornelia Arnăutu, purtătorul de cuvânt al SC Apă-Canal.

Începând de vineri, 7 iunie, au fost demarate lucrările de compactare a terenului, ce vor fi urmate de plombare astfel să fie posibilă reluarea circulaţiei tramvaielor pe respectiva porţiune de drum.

De asemenea, este posibil ca tot în acest sfârşit de săptămână, dacă lucrările de asfaltare vor fi finalizate, să fie redeschisă şi circulaţia rutieră pe banda afectată.

Citit 2554 ori Ultima modificare Duminică, 09 Iunie 2019 13:29

2 comentarii

  • postat de Vociferor Luni, 10 Iunie 2019 05:56 109.166.131.*** Link la comentariu
    0
    7

    Daca asa arată o conducta de 40 de ani atunci cinste celor ce au lucrat atunci la montarea ei. Dar dupa cum vad eu in poze pare a fi conducta noua. Tind sa cred ca voi acum ati reparat o conducta montata acum cativa ani si nu una de 40 de ani vechime. Adevarul...hmm, "e dincolo de noi". Nu va grabiti cu asfaltatul ca vine valul doi. Ceva verificari cu ultrasunete in amonte si aval de avarie ,au fost facute?! Poate mai este vreo fisura . Ce facem daca e? Spargem asfaltul proaspat turnat?

    Raportează
  • postat de comunismul Vineri, 07 Iunie 2019 23:22 5.13.151.*** Link la comentariu
    2
    12

    de 40 de ani! wow cum sa tii o lucrare ca asta atata timp! nici nu este de mirare! rusine! numai la galati! e posibil asa ceva!

    Raportează

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.